miercuri, 6 iulie 2011
2

„Iată dumnezeul tău…”

Studiul 2

Miercuri , 6 iulie 2011

6. Citeşte Exodul 32,1-6 şi răspunde la următoarele întrebări:

Exod 32

1. Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
2. Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.”
3. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron.
4. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
5. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”
6. A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.

a) Ce eveniment a declanşat acest episod de închinare falsă? Ce lecţii desprindem noi, ca adventişti de ziua a şaptea, din această relatare?

b) Din ce era făcut acest dumnezeu fals şi ce ne spune acest lucru despre lipsa de sens a acestui tip de închinare?

c) Ce deosebiri există între modul în care s-au închinat înaintea viţelului şi modul în care se închinau înaintea lui Dumnezeu?

Ei „s-au sculat să joace”, „s-au stricat”, „s-au abătut de la calea” poruncită de Dumnezeu. Nimic din toate acestea nu reflectă adorarea şi respectul care trebuie să caracterizeze adevărata închinare.

Mulţimea pestriţă (egiptenii care s-au alăturat israeliţilor în exod sau care erau căsătoriţi cu evrei) i-a influenţat pe copiii lui Israel şi i-a cerut lui Aaron forma şi stilul de închinare cu care era familiarizată. Când a auzit zgomotul care venea de la poalele muntelui, Iosua s-a gândit că erau strigăte de război. Însă Moise, care trăise în curtea regală a Egiptului, ştia prea bine ce fel de strigăte erau acelea. Probabil că a recunoscut zgomotul specific petrecerilor destrăbălate – dansul, muzica asurzitoare, cântatul, chiotele şi dezordinea generală, care marcau închinarea idolatră (Ex. 32,17-22).

Exod 32

17. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!”
18. Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!”
19. Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.
20. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.
21. Moise a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?”
22. Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.

Când veneau înaintea lui Dumnezeu, israeliţii I se închinau cu umilinţă şi respect. Acum, însă, când se închinau înaintea unui viţel, se purtau ca nişte animale. Ei „au schimbat Slava lor pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă” (Ps. 106,19.20). Se pare că este adevărat principiul conformă căruia oamenii nu se ridică deasupra obiectului închinării sau al veneraţiei lor.

Cât de uşor şi de repede au renunţat israeliţii la închinarea adevărată! Cât de repede au acceptat obiceiurile locului şi s-au îndepărtat de Dumnezeu! Ce putem face pentru a nu cădea în această capcană?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO