Neprihănirea atribuită

Studiul 1

Luni , 28 martie 2011

Nu există nicio îndoială că orice creştin onest se va speria atunci când se va privi în oglindă şi se va compara cu neprihănirea lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea descoperită prin Hristos. El nu prea are cu ce să se laude înaintea lui Dumnezeu. De fapt, nu are niciun motiv de laudă – el nu se poate lăuda decât cu nişte „haine mânjite”.

Aveam în această situaţie vreo speranţă? Da, avem o mare speranţă. În termeni teologici, speranţa aceasta se cheamă neprihănirea atribuită. Ce înseamnă această expresie? În cuvinte simple, ea se referă la neprihănirea absolută a lui Isus, neprihănirea care a fost „ţesută în războiul cerului” şi care ne-a fost oferită prin credinţă. „Neprihănirea atribuită” înseamnă înlocuirea vieţii noastre păcătoase cu viaţa Lui fără păcat. Ea ne este oferită fără să avem vreun merit şi este suficientă ca să ne acopere complet. Dumnezeu ne priveşte ca şi cum nu am fi păcătuit niciodată, ca şi cum am fi fost întotdeauna pe deplin ascultători de poruncile Sale, ca şi cum am fi sfinţi şi neprihăniţi ca Isus Însuşi.

2. Ce învăţăm despre neprihănirea atribuită, dacă studiem experienţa lui Avraam? Rom. 4,1-7

Romani 4

1. Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

2. Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

3. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

4. Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

5. pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.

6. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.

7. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!

Pavel spune în Romani 4,2 că, dacă Avraam ar fi fost socotit neprihănit prin fapte, atunci ar fi avut cu ce să se laude. Însă Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Isus ne invită să venim la El cu o credinţă simplă, păcătoşi aşa cum suntem, şi să acceptăm haina desăvârşirii Sale, neprihănirea completă pe care El a trăit-o când a fost pe pământ. Aceasta este „neprihănirea atribuită” şi este singura soluţie la dilema prezentată atât de sugestiv în Isaia 64 şi în Romani 3.

Isaia 64

1. O! de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta

2. ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta!

3. Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta

4. cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în el.

5. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?

6. Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

7. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.

8. Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.

9. Nu Te mânia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte, dar, spre noi, căci toţi suntem poporul Tău.

10. Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate!

11. Casa noastră cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit.

12. După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?

Romani 3

1. Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?

2. Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.

3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?

4. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.”

5. Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)

6. Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?

7. Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?

8. Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

9. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,

10. după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.

11. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

12. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

13. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;

14. gura le este plină de blestem şi de amărăciune;

15. au picioarele grabnice să verse sânge;

16. prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;

17. nu cunosc calea păcii;

18. frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

19. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –

22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.

23. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

24. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

27. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.

28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.

29. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;

30. deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

31. Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Care este cel mai frumos cadou pe care l-ai primit până acum? Cum te-ai simţit când l-ai primit (mai ales dacă nu ai făcut nimic pentru a-l merita)? Cu cât mai recunoscători ar trebui să fim pentru darul neprihănirii pe care ni-l oferă Isus?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO