Speranţa şi încrederea în Dumnezeu

Studiul 13

Joi , 24 martie 2011

6. Ce îndemn le dă psalmistul celor care nădăjduiesc în Domnul? Ps. 31,24. Ce motive avem să nădăjduim în Domnul?

Psalmii 31

24. Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!

Studiile arată că speranţa este factorul esenţial pentru sănătatea minţii. Ea îi ajută pe ostatici să supravieţuiască. Speranţa este un puternic factor motivator şi o sursă de rezistenţă mintală şi fizică. Cele mai multe tratamente pentru depresie dau roade în cazul pacienţilor care sunt convinşi că starea lor se va îmbunătăţi semnificativ şi că problema lor are soluţie. Depresia şi anxietatea apar adesea la cei care au o concepţie de viaţă pesimistă, catastrofică şi lipsită de speranţă. Atitudinea plină de speranţă poate aduce o schimbare de mentalitate semnificativă.

Însă nu ne referim aici la speranţa generală că, indiferent de necazul prin care trecem în prezent, în final totul se va termina cu bine. Speranţa religioasă trece dincolo de lumea trecătoare şi ne îndreaptă privirea spre cele veşnice. Ea ne arată realităţile, adevărurile şi făgăduinţele pe care lumea aceasta nu ni le poate oferi niciodată. Este o speranţă care se bizuie pe Dumnezeul Creator, singurul care poate să ne ofere ceea ce lumea nu poate oferi.

7. Ce putem învăţa din exemplul Domnului Isus despre încrederea în Dumnezeu chiar şi în momentele grele? Matei 26,36-44

Matei 26

36. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare.
38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”
39. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42. S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43. S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.

Pasajul acesta ne vorbeşte despre mâhnirea Mântuitorului. Scriitorul alege cuvintele cu grijă, pentru a descrie durerea sufletească a lui Isus: „a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare”, „sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte”. Mâhnit şi ignorat de prietenii Lui, Domnul Isus a căzut nu pe genunchi, ci cu faţa la pământ şi I-a cerut Tatălui Său să-I uşureze povara. Fiindcă nu a primit răspuns, S-a mai rugat încă o dată şi încă o dată. Să observăm că, de fiecare dată când Şi-a prezentat cererea, El a cerut să se împlinească voia lui Dumnezeu. În cele din urmă, Şi-a pus toată încrederea în Tatăl. Indiferent ce avea să se întâmple, El a căutat să Se predea Tatălui Său. Tot aşa ar trebui să procedăm şi noi.

Este uşor să ne punem încrederea în Dumnezeu atunci când ne merge bine. Dar cum ne putem obişnui să avem încredere în El, în momentele grele? Cum putem învăţa să avem încredere când nu primim răspunsul aşteptat la rugăciune?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO