Studiu suplimentar
Studiul 7
Vineri , 11 februarie 2011
Citeşte Matei 26,36-43 şi meditează la acest pasaj. Isus a fost cuprins de o întristare „de moarte” (vers. 38). Încearcă să-ţi imaginezi agonia lui Isus: a fost lipsit de orice suport social, a fost trădat de ucenicii Lui, Dumnezeu Însuşi părea că-L părăseşte şi pe umerii Lui apăsa vina întregii omeniri. Suferinţa Sa întrece orice formă de depresie experimentată de muritori.
Matei 26
36. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.” 37. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. 38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.” 39. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” 40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! 41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” 42. S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” 43. S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.„Pe măsură ce se apropia de Ghetsemani, El devenea neobişnuit de tăcut. El vizitase adesea acest loc pentru meditaţie şi rugăciune, dar niciodată cu o inimă atât de plină de tristeţe ca în această noapte a ultimei Sale lupte. În toată viaţa Sa de pe pământ, El umblase în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Când ajungea în conflict cu oamenii care erau inspiraţi chiar de Satana, El putea spune: «Cel ce M-a trimis este cu Mine: Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29). Dar acum avea simţământul că este despărţit de lumina care Îl susţinea, a prezenţei lui Dumnezeu. Acum, El era socotit în numărul călcătorilor Legii. Vinovăţia neamului omenesc căzut trebuia să fie purtată de El. Asupra Aceluia care nu cunoştea păcatul, avea să fie aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. Atât de înspăimântător îi apărea păcatul, atât de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, încât era ispitit să se teamă ca nu cumva aceasta să-L despartă pentru totdeauna de iubirea Tatălui Său. Simţind cât de teribilă este mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, El exclamă: «Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte»”. – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 685
Întrebări pentru discuţie
1. Ce rol poate îndeplini biserica locală pentru a-i ajuta pe cei care suferă de depresie sau de tulburări emoţionale, indiferent de motiv? Ce altceva mai puteţi face pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, chiar dacă dispuneţi de puţine resurse?
2. Cum poţi ajuta o persoană care se roagă, Îl iubeşte pe Domnul şi are încredere în El şi care totuşi se simte copleşită de tristeţe, fără să înţeleagă de ce? Cum poţi să o ajuţi să nu renunţe la credinţă şi să se prindă de speranţa şi de făgăduinţele din Biblie?
3. Una dintre greşelile cele mai mari pe care le poate face cineva este să creadă că, dacă se simte descurajat, deprimat şi disperat, înseamnă că Dumnezeu l-a părăsit. De ce nu este adevărat acest lucru? La ce personaje biblice poţi să faci referire pentru a-i arăta că tristeţea şi descurajarea nu sunt semnul că Dumnezeu l-a abandonat? Cum poţi să-l convingi că simţămintele nu sunt un bun barometru al credinţei?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
