Pentru studiu suplimentar: Divina vindecare, cap. „Ajutându-i pe cei ispitiţi”; Mărturii, vol. 5, ediţia 1998, p. 509, 510, 643-645.

Mi-a fost arătat pericolul ca aceia care sunt copii ai lui Dumnezeu să privească la fratele şi sora White şi să creadă că trebuie să vină la ei cu poverile lor pentru a căuta sfat. N-ar trebui să fie aşa. Ei sunt invitaţi de milostivul şi iubitorul lor Mântuitor să vină la El, când sunt trudiţi şi împovăraţi şi El le va da odihnă… Mulţi vin la noi cu întrebarea: Să fac aceasta? Să mă angajez în acea întreprindere? Sau, cu privire la îmbrăcăminte, s-o port pe asta sau pe aceea? Eu le răspund: Voi mărturisiţi că sunteţi ucenicii lui Hristos. Studiaţi Biblia. Citiţi cu atenţie şi cu rugăciune despre viaţa scumpului nostru Mântuitor, când a locuit printre oameni, pe pământ. Imitaţi viaţa Lui şi nu vă veţi abate de la calea îngustă. Noi refuzăm cu desăvârşire să fim conştiinţă pentru voi. Dacă vă spunem exact ce să faceţi, veţi privi la noi spre a vă călăuzi, în loc să vă duceţi direct la Isus pentru voi înşivă”. – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 118, 119

Nu trebuie să punem asupra altora răspunderea cu privire la datoria noastră, aşteptând să ni se spună ce să facem. Când este vorba de sfat, nu ne putem încrede în oameni. Domnul ne va învăţa care ne este datoria tot atât de binevoitor cum îi va învăţa şi pe alţii… Cei care se hotărăsc să nu facă niciun lucru, de niciun fel, care nu I-ar plăcea lui Dumnezeu vor cunoaşte, după ce au înfăţişat cazul lor înaintea Lui, care este calea pe care trebuie să meargă”. – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 668

Întotdeauna au fost în biserică dintre aceia care sunt mereu înclinaţi către independenţă. Se pare că ei nu pot înţelege că independenţa spiritului face ca instrumentul omenesc să aibă prea multă încredere în sine şi mai degrabă să se încreadă în propria judecată decât să dea respect sfatului şi să preţuiască mai mult judecata fraţilor săi”. – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 163, 164

Întrebări pentru discuţie

Cum putem noi, în calitate de creştini, să găsim o poziţie echilibrată în:

a) A fi credincioşi faţă de ce credem, fără a-i judeca pe alţii?

b) A fi credincioşi faţă de propria conştiinţă, dar a nu căuta să fim conştiinţă pentru alţii, deşi în acelaşi timp căutăm să-i ajutăm pe cei pe care îi considerăm a fi greşiţi? Când trebuie să vorbim şi când trebuie să păstrăm tăcerea? Când suntem vinovaţi pentru că păstrăm tăcerea?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO