Mântuirea celor păcătoşi
Dragostea lui Pavel faţă de poporul său este evidentă în versetele acestea. Cât de greu trebuie să-i fi fost când unii dintre conaţionalii lui au luptat împotriva lui şi a adevărului Evangheliei! Totuşi, în ciuda acestui fapt, el a continuat să creadă că mulţi vor înţelege că Isus este Mesia.
7. Cum arată Pavel dragostea lui Dumnezeu, nu numai faţă de iudei, ci şi faţă de întreaga omenire? Cum exprimă el, în versetele 28-36, puterea uimitoare şi tainică a harului lui Dumnezeu?
Romani 11
28. In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta spre binele vostru; dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. 29. Caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile si de chemarea facuta. 30. Dupa cum voi odinioara n-ati ascultat de Dumnezeu, si dupa cum, prin neascultarea lor, ati capatat indurare acum, 31. tot asa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin indurarea aratata voua, sa capete si ei indurare. 32. Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. 33. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! 34. Si, in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35. Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” 36. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin.Deşi se face deosebire între iudei şi neamuri, în toate aceste versete, un lucru este clar: mila, dragostea şi harul lui Dumnezeu sunt revărsate asupra celor păcătoşi. Încă înainte de întemeierea lumii, planul lui Dumnezeu a fost să mântuiască omenirea şi să folosească oameni, chiar şi naţiuni, ca unelte în mâinile Sale pentru împlinirea voinţei Sale.
8. Citeşte cu atenţie şi cu rugăciune versetul 31. Ce idee importantă ar trebui să înţelegem din textul acesta cu privire la mărturia noastră, nu numai pentru evrei, ci şi pentru toţi oamenii cu care intrăm în legătură?
Fără îndoială, dacă, de-a lungul secolelor, biserica creştină i-ar fi tratat pe evrei mai bine, mult mai mulţi ar fi venit la Mesia. Marea greşeală din secolele timpurii de după Hristos, precum şi păgânizarea extremă a creştinismului – inclusiv respingerea Sabatului zilei a şaptea în favoarea duminicii – cu siguranţă, nu a făcut cu nimic mai uşor ca un evreu să fie atras la Isus.
Prin urmare, cât de important este ca toţi creştinii, înţelegând mila care le-a fost arătată prin Isus, să manifeste aceeaşi milă faţă de alţii! Dacă nu facem acest lucru, nu putem să fim creştini (vezi Matei 18,23-26).
Matei 18
23. De aceea, Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat care a vrut sa se socoteasca cu robii sai. 24. A inceput sa faca socoteala si i-au adus pe unul care ii datora zece mii de galbeni. 25. Fiindca el n-avea cu ce plati, stapanul lui a poruncit sa-l vanda pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui si tot ce avea, si sa se plateasca datoria. 26. Robul s-a aruncat la pamant, i s-a inchinat si a zis: „Doamne, mai ingaduie-ma, si-ti voi plati tot.”Există cineva de care trebuie să ai milă şi care, probabil, nu merită? De ce să nu ai milă de persoana aceasta, oricât de greu ar fi? Nu a făcut Isus lucrul acesta pentru noi?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO