Legea şi credinţa
Aşa cum am văzut ieri, Pavel a arătat că felul în care Dumnezeu l-a tratat pe Avram a dovedit că mântuirea a venit prin făgăduinţa harului, nu prin Lege. Prin urmare, dacă doreau să fie mântuiţi, iudeii trebuiau să renunţe la încrederea în faptele lor, în vederea mântuirii, şi să accepte făgăduinţa făcută lui Avraam, care era împlinită deja prin venirea lui Mesia. Lucrurile stau la fel pentru toţi, iudei sau neamuri, care cred că faptele lor „bune” sunt tot ce le trebuie pentru a-i face drepţi înaintea lui Dumnezeu.
„Principiul că omul poate să se mântuiască singur, prin propriile fapte, se află la temelia fiecărei religii păgâne… Oriunde este susţinut, oamenii nu au nicio barieră împotriva păcatului”. – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 35, 36. Ce înseamnă lucrul acesta? De ce ideea că putem să ne mântuim singuri, prin faptele noastre, ne face să fim aşa de deschişi faţă de păcat?
6. Cum a explicat Pavel relaţia dintre Lege şi credinţă în Galateni? Galateni 3,21-23
Galateni 3
21 Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s’ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într’adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
22 Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentruca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
23 Înainte de venirea credinţei, noi eram supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.
Dacă ar fi existat o Lege care ar fi putut să dea viaţă, cu siguranţă aceasta ar fi fost Legea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Pavel spune că nicio lege, nici chiar Legea lui Dumnezeu, nu poate să dea viaţă, pentru că toţi au călcat Legea aceea şi toţi sunt condamnaţi de ea.
Totuşi, făgăduinţa credinţei, descoperită mai larg prin Hristos, îi eliberează de „sub Lege” pe toţi cei ce cred, adică îi eliberează de condamnarea şi de povara de a încerca să câştige mântuirea prin ea. Legea ajunge să fie o povară, când este prezentată fără credinţă, fără har, deoarece, fără credinţă, fără neprihănirea care vine prin credinţă, a fi sub Lege înseamnă a fi sub povara şi condamnarea păcatului.
Cât de importantă este neprihănirea prin credinţă pentru relaţia ta cu Dumnezeu? Ce poţi să faci pentru a te asigura că relaţia ta cu Dumnezeu nu este tulburată de alte aspecte ale adevărului, până acolo încât să pierzi din vedere învăţătura aceasta crucială? În cele din urmă, cât de bune sunt celelalte învăţături fără aceasta?
Evrei 11:6
„Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”
Evrei 12:1
„Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”
Evrei 12:2
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”
Evrei 12:3
„Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.”
Amin! Vino Doamne Iisuse