Har sau datorie

Subiectul pe care îl tratează Pavel aici este mult mai mult decât teologie. El ajunge la esenţa mântuirii şi a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Dacă cineva crede că trebuie să câştige mântuirea, că trebuie să atingă un anumit standard de sfinţenie înainte de a fi îndreptăţit şi iertat, atunci ar fi foarte firesc să privească la sine însuşi şi la propriile fapte. Religia poate să ajungă astfel excesiv de preocupată de ultimul lucru de care are nevoie omul.

Însă, dacă înţelegem că vestea bună a îndreptăţirii este un dar al lui Dumnezeu, total nemeritat, ne va fi mult mai uşor şi mai firesc să ne concentrăm asupra dragostei şi milei lui Dumnezeu, în loc să ne concentrăm asupra noastră înşine.

În cele din urmă, cine este mai predispus să reflecte dragostea şi caracterul lui Dumnezeu: cel preocupat de sine sau cel preocupat de Dumnezeu?

3. Cum dezvoltă Pavel tema îndreptăţirii prin credinţă în Romani 4,6-8?

Romani 4

6 Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
7 ,,Ferice„, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!
8 Ferice de omul, căruia nu -i ţine Domnul în seamă păcatul!„

„Cel păcătos trebuie să vină la Hristos cu credinţă, să se bazeze pe meritele Sale, să pună păcatele lui asupra Purtătorului păcatelor şi să primească iertarea Sa. Acesta este motivul pentru care El a venit în lume. Ca urmare, neprihănirea lui Hristos îi este atribuită păcătosului care se pocăieşte şi crede. El ajunge să fie un membru al familiei împărăteşti, un copil al Împăratului ceresc, un moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 215

Pavel continuă să explice că mântuirea prin credinţă nu a fost doar pentru iudei, ci şi pentru neamuri (Romani 4,9-12). De fapt, „tehnic” vorbind, Avraam nu a fost iudeu. El s-a tras din strămoşi păgâni (Iosua 24,2). Deosebirea între iudei şi neamuri nu a existat în timpul lui. Când a fost îndreptăţit (Geneza 15,6), Avraam nici măcar nu era circumcis. Prin urmare, Avraam a ajuns să fie tatăl atât al celor necircumcişi, cât şi al celor circumcişi şi, în acelaşi timp, un mare exemplu pe care urma să-l folosească Pavel pentru a-şi formula ideea despre universalitatea mântuirii. Hristos a murit pentru toţi, indiferent de rasă ori de naţionalitate.

Romani 4

9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa ,,i -a fost socotită ca neprihănire.„
10 Dar cum i -a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.
11 Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.

Iosua 24

2 Iosua a zis întregului popor: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Părinţii voştri Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Rîului (Eufrat), şi slujeau altor dumnezei.

Geneza 15

6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

Dacă luăm în considerare universalitatea crucii şi ce ne spune ea despre valoarea fiecărei făpturi omeneşti, prejudecăţile rasiale, etnice sau naţionale sunt un lucru îngrozitor. Cum putem să învăţăm să ne recunoaştem prejudecăţile şi să ni le scoatem din minte prin harul lui Dumnezeu?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO