„Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?”

4. Citeşte Fapte 15,1. Ce subiect provoca dezbinări? De ce unii credeau că practica circumciziei nu era doar pentru iudei? (Vezi Gen. 17,10)

Fapte 15

1 Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi.„

Geneza 17

10 Acesta este legămîntul Meu pe care să -l păziţi între Mine şi voi, şi sămînţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.

Deşi apostolii li s-au alăturat pastorilor şi membrilor laici, în efortul serios de a câştiga multe suflete pentru Hristos în Antiohia, anumiţi credincioşi evrei din Iudeea, „din partida fariseilor”, au reuşit să propună un subiect care a condus curând la o controversă larg răspândită în biserică şi i-a uimit pe credincioşii dintre neamuri. Aceşti învăţători afirmau cu o mare convingere că, pentru a fi mântuit, credinciosul trebuie să fie circumcis şi să respecte toată legea ceremonială. De altfel, iudeii se mândriseră întotdeauna cu faptul că fuseseră aleşi de Dumnezeu şi mulţi dintre cei care fuseseră convertiţi la credinţa în Hristos încă mai simţeau că, din moment ce Dumnezeu le arătase clar evreilor cum să se închine, era imposibil ca El să autorizeze vreodată o schimbare în vreunul dintre detalii. Ei insistau ca legile şi ceremoniile iudaice să fie incluse în ceremoniile religiei creştine. Aceşti oameni nu reuşeau să înţeleagă că jertfele nu făcuseră altceva decât să indice spre moartea Fiului lui Dumnezeu, în care simbolul s-a întâlnit cu Cel simbolizat, şi după aceea ritualurile şi ceremoniile dispensaţiunii mozaice nu mai erau obligatorii.

5. Cum a fost clarificată această controversă? Fapte 15,2-12

Fapte 15

2 Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărît ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să -i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
3 După ce au fost petrecuţi de Biserică pînă afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4 Cînd au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de presbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5 Atunci unii din partida Fariseilor, cari crezuseră, s’au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6 Apostolii şi presbiterii s’au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7 După ce s’a făcut multă vorbă, s’a sculat Petru şi le -a zis: ,,Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, şi să creadă.
8 Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le -a dat Duhul Sfînt ca şi nouă.
9 N’a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le -a curăţit inimile prin credinţă.
10 Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
11 Ci credem că noi, ca şi ei, sîntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus.„
12 Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, cari au istorisit toate semnele şi minunile, pe cari le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.

Deşi aştepta îndrumare direct de la Dumnezeu, el [Pavel] a fost întotdeauna gata să recunoască autoritatea dată corpului credincioşilor uniţi în obştea bisericii. El simţea nevoia de sfătuire şi, când se iveau probleme importante, el le prezenta bucuros înaintea bisericii şi se unea cu fraţii săi în a cere de la Dumnezeu înţelepciune pentru a lua hotărâri drepte”. – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 200

Este interesant că Pavel, care a vorbit adesea despre chemarea lui profetică şi despre felul cum îl chemase Isus şi îi încredinţase această misiune, a fost aşa de dispus să colaboreze cu biserica. Adică, oricare ar fi fost chemarea lui, Pavel şi-a dat seama că el era o parte a bisericii ca întreg şi că trebuia să conlucreze cu ea cât mai mult cu putinţă.

Care este atitudinea ta faţă de conducerea bisericii? Cât de cooperant eşti? De ce este colaborarea atât de importantă? Am putea funcţiona, dacă fiecare ar face numai ce vrea el, independent de biserică, în ansamblu?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO