Împărţirea slujbelor

„Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.” (Ex. 19,5.6)

1. Cum putem aplica aceste cuvinte la noi, membrii unei bisericii chemate să ducă lumii o solie? Este această chemare necondiţionată? 1 Petru 2,9; Apoc. 14,6-12

În Numeri 18,1, Domnul a dorit să îi asigure pe credincioşi că nu vor muri, dacă se vor apropia de Sanctuar prin preoţii Lui, special aleşi, care aveau să fie mijlocitori între ei şi El. Preoţii, spre deosebire de ceilalţi leviţi, erau însărcinaţi să aibă grijă ca nicio persoană neautorizată să nu se apropie de Sanctuar, ca să nu-l întineze. Acest lucru liniştea adunarea, care se temea că, dacă s-ar fi apropiat, era în primejdie să moară.

2. Citeşte Numeri 18,1-7. Ce precizări au fost făcute cu privire la lucrările încredinţate acestor oameni?

Este important de notat faptul că, deşi tot poporul trebuia să formeze „o împărăţie de preoţi”, numai anumitor persoane li se permitea să îndeplinească anumite slujbe, după cum observăm aici în despărţirea leviţilor şi a familiei lui Aaron de restul poporului şi, mai apoi, în despărţirea familiei lui Aaron de leviţi. Se ştie că, în Noul Testament, slujbele (funcţiile) transmise ereditar, cum s-a întâmplat în cazul leviţilor, au fost desfiinţate. În Noul Testament însă, găsim slujbe distincte îndeplinite de membrii bisericii (1 Cor. 12,28-31; Efes. 4,11).

Care sunt darurile tale şi cum poţi să le foloseşti mai bine pentru a sluji bisericii tale?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO