Studiu suplimentar
Citeşte Geneza 39,7-12; Daniel 3,8-18; Apocalipsa 13,16; 14,5.
Geneza, 39
7 După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: „Culcă-te cu mine!”
8 El n-a voit, şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mână tot ce are.
9 El nu este mai mare decât mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreune cu ea.
11 Într-o zi, când intrase în casă, ca să-şi facă lucrul, şi când nu era acolo nici unul din oamenii casei,
12 ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.
Daniel, 3
8 Cu prilejul acesta, şi în aceeaşi vreme, câţiva Haldei s-au apropiat şi au pârât pe Iudei.
9 Ei au luat cuvântul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic împărate!
10 Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pământ, şi să se închine chipului de aur;
11 şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pământ, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.
12 Dar, sunt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă treburile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!”
13 Atunci Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.
14 Nebucadneţar a luat cuvântul, şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat?
15 Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?”
16 Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.
17 Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.
18 Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!”
Umblarea în lumină, care înseamnă păzirea poruncilor, trăirea cum a trăit Isus şi manifestarea dragostei, este deosebit de importantă la sfârşitul istoriei acestei lumi. Legea lui Dumnezeu este atacată şi se va pune din ce în ce mai mult problema închinării adevărate şi a ascultării de Creator. Avem în Scriptură exemple de oameni care au rămas credincioşi chiar şi în împrejurările cele mai grele: Iosif, prietenii lui Daniel, Daniel etc. Exemplul suprem este Domnul Isus. Trebuie să luăm decizia să Îl urmăm, orice s-ar întâmpla.
Apocalipsa, 13
16 Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
Apocalipsa, 14
5 Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
„Ioan ne spune că adevărata iubire faţă de Dumnezeu se va descoperi prin ascultarea de toate poruncile Sale. Nu este de ajuns să credem teoria adevărului, să facem declaraţii de credinţă în Hristos, să credem că Isus nu este un înşelător şi că religia nu este un basm meşteşugit alcătuit… Ioan nu ne-a învăţat că mântuirea poate fi dobândită prin ascultare; ci că ascultarea este rodul credinţei şi al iubirii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 1999, pag. 469
Întrebări pentru discuţie
1. Una este să ţii Cele Zece Porunci şi alta este să-i iubeşti pe oameni. În ce constă deosebirea? Ce este mai uşor să faci şi de ce?
2. Filozoful francez Michel Foucault a făcut odată distincţia între două tipuri de cunoaştere: cunoaşterea care îl schimbă pe acela care o obţine şi cunoaşterea care nu aduce niciun fel de schimbare. Poţi da exemple? Ce fel de cunoaştere este cunoaşterea de Dumnezeu? Ce fel de schimbări produce ea în cel care o deţine?
3. Cum putem să ne ferim de capcana strădaniei de a ne câştiga mântuirea prin păzirea poruncilor şi, în acelaşi timp, să evităm tendinţa de a crede că putem fi mântuiţi şi fără ascultarea de Lege?
4. Cum puteţi, ca grupă, să ajutaţi biserica locală să înţeleagă ce înseamnă dragostea faţă de alţii? Există în comunitatea voastră dragostea frăţească? Imaginaţi-vă cum ar arăta biserica locală ideală, desăvârşită. Cât de mult se apropie biserica voastră de acest ideal?
