Darul profeţiei şi Biserica rămăşiţei

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Apoc. 12; 14,1-12.

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12,17)

Tema rămăşiţei apare pentru prima dată în legătură cu Noe şi cu familia lui (Gen. 7,23) şi revine de mai multe ori în istoria lui Israel. Apostolul Pavel se referă la o rămăşiţă (Rom. 11,5) care era, pe atunci, constituită din iudeii care Îl acceptaseră pe Isus şi care, mai târziu, a devenit nucleul bisericii creştine. În cartea Apocalipsa, o rămăşiţă apare în bisericile din Tiatira (Apoc. 2,24) şi Sardes (Apoc. 3,4) şi, de asemenea, în capitolul 12 – subiectul Studiului nostru din această săptămână.

Rămăşiţa credincioasă lui Dumnezeu nu a fost întotdeauna o rămăşiţă vizibilă; cu alte cuvinte, încă de la început şi până în zilele sfârşitului, Dumnezeu a avut şi va avea mereu oameni credincioşi, în diferite confesiuni religioase, acesta fiind şi motivul pentru care se adresează chemarea: „Ieşiţi din mijlocul ei [al cetăţii Babilonului spiritual], poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apoc. 18,4). Cu toate acestea, există o descriere specifică a rămăşiţei poporului lui Dumnezeu din zilele din urmă.

O privire asupra studiului

Pe cine reprezintă simbolurile din Apocalipsa 12? Ce evenimente din istorie pot fi considerate ca fiind împlinirea acestui capitol? Care este semnificaţia expresiilor „mărturia lui Isus” şi „duhul prorociei”?

Pentru studiul Bibliei la rând: Exod 1 – 20

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO