Pe masura ce crestinismul s-a raspandit in lumea greco-romana si a trecut in a doua generatie, oamenii au inceput sa reflecteze asupra mesajului lui central, referitor la persoana lui Isus, si sa ridice unele intrebari: Cum era posibil ca divinitatea si umanitatea sa coexiste in acelasi corp? Cum putea divinitatea sa devina muritoare? Care este relatia lui Isus cu Tatal? Si asa mai departe…
Inca din primul secol, au aparut doua curente opuse. Unul accentua umanitatea lui Hristos in defavoarea divinitatii Sale, celalalt accentua exact contrariul. Printre cei care negau divinitatea lui Hristos erau ebioniţii, primii crestini dintre iudei care sustineau ca Isus a devenit Fiul lui Dumnezeu doar de la botezul Sau, cand S-a unit cu Hristosul cel vesnic, o fiinta nedivina, care nu putea mantui omenirea, dar care a venit sa cheme neamul omenesc la ascultare. Mai tarziu, arienii aveau sa preia lupta impotriva divinitatii lui Hristos, incepand pe la sfarsitul secolului al treilea, pozitia lor fiind vehement condamnata de Conciliul de la Nicea, in anul 325 d.Hr.
Reprezentantii cu greutate de partea cealalta a spectrului au fost gnosticii, care sustineau ca spiritul este bun, iar materia rea, in special materia care alcatuieste corpul nostru. Prin urmare, corpul omenesc nu putea servi ca mijloc pentru revelarea Fiintei Supreme.
2. Studiaza 1 Ioan 4,1-3. In ce fel se leaga ingrijorarea lui Ioan de conceptia gnostica descrisa mai sus?
Controversa cu privire la persoana lui Isus a strabatut cinci secole intregi, din secolul al doilea, pana in secolul al saselea. La inceput, controversa a fost cu privire la divinitatea Sa. A fost El Dumnezeu? Daca da, in ce relatie a fost cu Dumnezeu Tatal? Apoi, intrebarile au trecut asupra umanitatii Sale si a modului in care divinitatea si umanitatea s-au putut intalni intr-o singura persoana. Au existat declaratii si contradeclaratii, sentinte si contrasentinte, acuzatii, condamnari si excomunicari din partea ambelor tabere. In mod incredibil, in mijlocul acestui tumult si al acestei controverse, in cele din urma a invins ortodoxia biblică referitoare la natura esentiala si la persoana lui Isus. (Vezi si citatul din Crezul de la Calcedon, din studiul de vineri.)
Care sunt cateva dintre intrebarile care se ridica in biserica de astăzi, cu privire la natura umană a Domnului Hristos? De ce trebuie sa fim atenti sa nu ingaduim ca aceste intrebari sa ne dezbine, asa cum s-a intamplat in Biserica Primara?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO