„Fiule, să nu se depărteze învățăturile acestea de ochii tăi: păstrează înțelepciunea și chibzuința!” (Proverbele 3:21)

Ascultă ediția audio aici.

Goodloe H. Bell s-a născut în Watertown, New York, în anul 1832, fiind cel mai mare dintre cei doisprezece copii ai familiei Bell. Din Watertown s-a mutat împreună cu părinții în Ottawa, Michigan. Aici a lucrat atât la ferma familiei, cât și ca învățător și inspector în școlile din Grand Rapids, începând din anii 1854 până în 1860. Moartea soției și problemele severe de sănătate l-au adus la Institutul de Reformă a Sănătății din Battle Creek, Michigan, în anul 1866. Aici a făcut cunoștință cu Biserica Adventistă și, după numai un an, în 1867, L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor personal și s-a botezat, acceptând credința adventistă.

După însănătoșire, a acceptat un post de învățător la Școala Adventistă din Battle Creek. În scurt timp a devenit editorul materialelor pentru instructorii de tineret, slujind apoi ca administrator al Școlii de Sabat de la Battle Creek, trezorier al Conferinței Generale, iar mai apoi director al Institutului de Sănătate.

Ellen White scria la un moment dat că „se așteaptă mai mult de la fratele Bell decât se poate aștepta în mod rezonabil de la orice altă persoană” (TCBC, p. 8). Chiar dacă a slujit în mai multe departamente, Goodloe H. Bell și-a dedicat întreaga viață, până la moartea sa, în 1899, slujirii și învățării tinerilor bisericii. Mulți dintre studenții lui au mărturisit că slujirea lui Bell i-a influențat pozitiv, iar Ellen White scria despre el: „El mi-a fost prezentat ca o lumânare din care au fost aprinse multe alte lumânări” (TBCC, p. 31).

Roagă-te astăzi pentru sistemul de educație al bisericii, care este unul dintre cele mai eficiente mijloace misionare pe care le avem la dispoziție!

Provocare:

Gândește-te astăzi la cei care ți-au fost profesori sau îndrumători! Caută o modalitate prin care să le mulțumești!

Csiki Csaba Ioan
Conferința Transilvania de Sud

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO