Ahitofel versus Hușai
Absalom şi toţi oamenii lui Israel au zis: „Sfatul lui Huşai Architul este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” (2 Samuel 17:14)
Înălţimile sunt periculoase. Curțile regale nu sunt oaze ale admirabilului. Patima, avariţia, invidia, minciuna prevalează. Casa lui David nu făcea excepţie. Absalom, fiul împăratului, insinuează că David devenise indiferent în administrarea dreptăţii. De ce n-ar fi urcarea sa pe tronul Israelului rezolvarea problemei? Amabilitatea şi aerul său de pretinsă afecţiune au făcut ca poporul să creadă că era într-adevăr interesat de bunăstarea lor, iar Absalom devine promotorul abdicării lui David!
Neaşteptat lucru pentru Israel, metoda aleasă de Absalom este asasinatul! David se refugiază în exil, în timp ce eminenţa cenuşie a curţii, Ahitofel, insistă să se ia măsuri imediate: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni… voi urmări pe David… îl voi lovi…” (2 Samuel 17:1-3). Planul acesta avea să-i fie fatal împăratului.
În scenă este chemat şi Huşai, prietenul lui David, iar acum, de circumstanţă, al lui Absalom. El recunoaşte înţelepciunea sfaturilor lui Ahitofel (2 Samuel 17:7). Strădania lui va fi însă să facă să eşueze planul lui Ahitofel. Oare nu este David războinicul formidabil, isteţ, alert, îndrăzneţ şi sfidător, mereu în gardă? Speranţa de a-l prinde nepregătit era una serioasă? Eventuala panică creată în luptă nu va întoarce soarta războiului? (În realitate, David era cu desăvârşire nepregătit pentru încleştare).
Huşai are şi el o variantă. N-ar fi mai bine să se adune întregul Israel într-o oştire invincibilă, iar Absalom să ia comanda trupelor? Orgolios, noul împărat avea să primească aplauzele naţiunii întregi. Propunerea aceasta i-a incitat cu succes imaginaţia. Şi o insinuare în trecere: Ahitofel nu cumva căuta mărire pentru sine când cerea comanda trupelor? Instantaneu, Absalom îşi exprimă totala aprobare!
Ahitofel pricepe. Această nouă propunere era, de fapt, condamnare la eşec. Părăseşte curtea, înţelegând că, dacă David va recâştiga tronul, el avea să fie făcut responsabil de răscoală şi condamnat. Cu sfatul nesocotit, alege calea laşă a sinuciderii. Ahitofel sugerase un plan foarte bun pentru scopul urmărit, dar neaprobat de Dumnezeu. Binecuvântarea Sa nu putea fi aşezată asupra planului de îndepărtare a unsului Său. Dacă David trebuia să fie înlăturat, trebuia să se ţină seama şi de El.
Oamenii nu pot obţine succes dacă puterile cerului sunt contra lor. Aceasta s-a văzut în sfârşitul tragic al lui Absalom sau al lui Ahitofel, ucişi din cauza aspiraţiilor spre măreţie. Oferi sfaturi bune sau sfaturi care au acceptul lui Dumnezeu?
Adrian Zaharia, pastor, Conferința Muntenia
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO