Timpul strâmtorării lui Iacov

Iacov însă a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

Aşa cum l-a influenţat pe Esau să pornească împotriva lui Iacov, Satana îi va provoca pe cei răi să distrugă pe poporul lui Dumnezeu în timpul strâmtorării. După cum l-a acuzat pe Iacov, la fel va acuza şi poporul lui Dumnezeu. El îi consideră pe locuitorii lumii supuşii lui, dar mica grupă care păzeşte poruncile lui Dumnezeu opune rezistenţă în faţa supremaţiei lui. Dacă ar putea să-i şteargă pe cei credincioşi de pe faţa pământului, victoria lui ar fi deplină. El vede că îngeri sfinţi îi ocrotesc şi deduce că păcatele le-au fost iertate, dar nu ştie că situaţia lor a fost hotărâtă în sanctuarul de sus. El cunoaşte exact păcatele pe care i-a ispitit să le comită şi le prezintă înaintea lui Dumnezeu într-o lumină exagerată, acuzându-i că merită, exact ca şi el, să nu mai beneficieze de harul lui Dumnezeu. Tot el declară că, potrivit dreptăţii, Domnul nu poate să le ierte lor păcatele, în timp ce pe el şi pe îngerii lui îi distruge.

Îi pretinde ca pradă a lui şi cere să fie daţi în mâinile sale ca să-i elimine, în timp ce Satana îi acuză pe cei din poporul lui Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul îi permite să-i încerce până la extrem. Încrederea lor în Dumnezeu, credinţa şi perseverenţa lor vor fi crunt testate. Când îşi examinează trecutul, speranţele lor scad, deoarece în întreaga lor viaţă nu văd aproape nimic bun. Sunt pe deplin conştienţi de starea lor nedemnă şi de neputinţa lor. Satana se străduieşte să-i sperie cu gândul că situaţia lor este fără speranţă, că petele lor nu vor fi şterse niciodată. El speră astfel să le distrugă credinţa, ca ei să cedeze ispitelor lui şi să renunţe la loialitatea lor faţă de Dumnezeu.

Deşi copiii lui Dumnezeu vor fi înconjuraţi de inamici decişi să-i anihileze, ei nu sunt îngroziţi de persecuţia pe care s-ar putea să o suporte pentru adevăr, ci se tem că nu s-au pocăit de toate păcatele şi că, din cauza vreunui defect din caracterul lor, nu se va împlini făgăduinţa Mântuitorului: „Te voi păzi… de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă” (Apocalipsa 3:10). […] În cazul în care s-ar dovedi nedemni şi şi-ar pierde viaţa din cauza propriilor defecte de caracter, atunci Numele sfânt al lui Dumnezeu ar fi incriminat. […]

Deşi simt cu o mare intensitate neliniştea, groaza şi tristeţea, nu încetează să se roage. Se prind de puterea lui Dumnezeu cum s-a prins şi Iacov de înger. Cuvintele sufletului lor sunt: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

Tragedia veacurilor, pp. 618-620