Accesul la Dumnezeu

Căci Hristos n-a intrat intr-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
(Evrei 9:24)

În curţile de sus, Hristos pledează pentru biserica Sa, pledează pentru aceia pentru care a plătit preţul de răscumpărare al sângelui Său. Secolele, erele nu pot micşora niciodată eficacitatea jertfei Sale de ispăşire. […] Păcatul lui Adam şi al Evei au produs o separare înfricoşătoare între Dumnezeu şi omenire. Iar Hristos păşeşte între păcătoşii căzuţi şi Dumnezeu şi le spune: „Puteţi totuşi să veniţi la Tatăl; există un plan conceput prin care Dumnezeu poate fi împăcat cu omenirea şi omenirea cu Dumnezeu; vă puteţi apropia de Dumnezeu printr-un mijlocitor.” Iar acum El stă în picioare ca să mijlocească pentru tine. El este slăvitul Mare-Preot care pledează în favoarea ta, iar tu trebuie să vii şi să-ţi prezinţi cazul înaintea Tatălui prin Isus Hristos. În felul acesta poţi avea acces la Dumnezeu.

Hristos Isus este înfăţişat ca stând în picioare la altar, oferind chiar în acest moment jertfa pentru păcatele lumii. El este slujitorul adevăratului cort ridicat de Domnul, nu de om. Umbrele simbolice ale tabernaculului evreiesc nu mai au nicio putere. Nu e nevoie să se mai aducă o jertfă simbolică zilnică şi una anuală, dar jertfa de ispăşire printr-un mijlocitor este esenţială din cauza comiterii constante de păcate. Isus oficiază în prezenţa lui Dumnezeu, oferindu-Şi sângele vărsat, ca Miel înjunghiat. […]

Serviciile religioase, rugăciunile, lauda, mărturisirea cu căinţă a păcatului se înalţă ca tămâia de la credincioşii adevăraţi spre sanctuarul ceresc; dar, trecând prin canalele corupte ale naturii umane, sunt atât de pângărite încât, dacă nu ar fi curăţite cu sânge, nu ar putea avea niciodată valoare înaintea lui Dumnezeu. […] Toată tămâia din tabernacolele pământeşti trebuie stropită cu picăturile curăţitoare ale sângelui lui Hristos. El ţine înaintea Tatălui cădelniţa meritelor Sale, în care nu există nicio urmă de stricăciune pământească. El adună în cădelniţa aceasta rugăciunile, lauda şi mărturisirile poporului Său şi, alături de ele, aşază neprihănirea Lui fără pată. Atunci, parfumată cu meritele jertfei Sale de ispăşire, tămâia se urcă la Dumnezeu cu totul şi cu totul acceptabilă. […]

O, dacă ar putea vedea cu toţii că tot ce înseamnă ascultare, căinţă, laudă şi recunoştinţă trebuie aşezat deasupra focului strălucitor al neprihănirii lui Hristos!

Harul uimitor al lui Dumnezeu, pp. 153-154