Cinstea cuvenită părinților

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Aceasta este prima poruncă însoţită de o făgăduinţă. Ea este obligatorie atât în copilărie şi tinereţe, cât şi la vârsta mijlocie şi la bătrâneţe. Nu există nicio perioadă a vieţii când copiii să fie scutiţi de a-şi onora părinţii. Această obligaţie solemnă le revine fiecărui fiu şi fiecărei fiice şi reprezintă una dintre condiţiile prelungirii vieţii lor în ţara pe care le-o va da Domnul celor credincioşi. Nu este ceva care să poată fi trecut cu vederea, ci este o chestiune de importanţă vitală. Făgăduinţa este dată cu condiţia ascultării. Dacă asculţi, vei trăi mult în ţara pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău. Dacă nu asculţi, nu-ţi vei prelungi viaţa în acea ţară.

Părinţii sunt îndreptăţiţi la un nivel de dragoste şi respect care nu i se cuvine niciunei alte persoane. Însuşi Dumnezeu, care a aşezat asupra lor responsabilitatea pentru sufletele lăsate în grija lor, a rânduit ca, în anii de început ai vieţii, părinţii să ţină locul lui Dumnezeu pentru copiii lor. Iar oricine respinge autoritatea legitimă a părinţilor săi respinge autoritatea lui Dumnezeu. Porunca a cincea le cere copiilor nu numai să le dea părinţilor respect, supunere şi ascultare, ci şi să le dăruiască iubire şi duioşie, să le uşureze grijile, să le protejeze reputaţia şi să-i sprijine şi să-i mângâie la bătrâneţe.

Dumnezeu nu-i poate ajuta să prospere pe cei care acţionează cu totul contrar celei mai clare datorii menţionate în Cuvântul Său: datoria copiilor faţă de părinţii lor. […] Dacă îşi dezonorează şi îşi nesocotesc în felul acesta părinţii pământeşti, nu-L vor iubi şi nu-L vor respecta nici pe Creatorul lor. […]

În cazul în care copiii au părinţi necredincioşi şi poruncile lor vin în contradicţie cu cerinţele lui Hristos, atunci, oricât de dureros ar fi, ei trebuie să asculte de Dumnezeu şi să lase urmările pe seama Lui. […]

Adu toate razele de soare, de iubire şi afecţiune în cercul familiei. Tatăl şi mama ta vor aprecia aceste mici atenţii pe care li le poţi oferi. Eforturile tale de a uşura poverile, de a nu rosti niciun cuvânt nechibzuit şi de nemulţumire, arată că nu eşti un copil neatent şi că apreciezi grija şi dragostea care ţi-au fost acordate pe când erai doar un prunc şi un copil neajutorat.

Copii, este necesar ca mamele voastre să vă iubească, altfel aţi fi foarte nefericiţi. Dar nu este oare, de asemenea, drept ca şi copiii să-şi iubească părinţii?

Căminul adventist, pp. 292-293, 295