Administratori ai harului divin

Deoarece avem, felurite daruri, după harul care ne-a fost dat. (Romani 12:6)

Domnul nostru a plănuit ca biserica Sa să reflecte înaintea lumii plinătatea şi suficienţa pe care o găsim în El. Noi primim constant din belşugul lui Dumnezeu şi, împărtăşind altora din el, trebuie să reprezentăm înaintea lumii dragostea şi bunătatea lui Hristos. Când tot cerul este în agitaţie, trimiţând mesageri în toate părţile pământului pentru a duce mai departe lucrarea de mântuire, membrii bisericii Dumnezeului viu trebuie să fie şi ei colaboratori cu Isus Hristos. Noi suntem membrii trupului Său spiritual. El este capul, care controlează toate părţile corpului. Isus însuşi, în mila Sa infinită, lucrează la inimile oamenilor, realizând transformările spirituale atât de uimitoare la care îngerii privesc cu uimire şi bucurie. Aceeaşi iubire neegoistă ce-L caracterizează pe învăţătorul se vede în caracterul şi în viaţa adevăraţilor Săi urmaşi. Hristos aşteaptă ca noi să devenim părtaşi la natura Sa divină cât suntem încă în lumea aceasta, reflectând astfel nu numai slava Sa, spre lauda lui Dumnezeu, ci iluminând întunericul de pe pământ cu strălucirea cerului. Aşa se vor împlini cuvintele lui Hristos: „Voi sunteţi lumina lumii.”

„Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” – „ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu.” Cunoaşterea harului lui Dumnezeu, adevărurile din Cuvântul Său, precum şi darurile pământeşti – timpul, mijloacele, talentul şi influenţa – ne sunt toate încredinţate de Dumnezeu spre a fi folosite spre slava Sa şi pentru salvarea altora.

Oriunde există un impuls al iubirii şi simpatiei, oriunde inima se îndreaptă către alţii spre a-i ridica şi binecuvânta, se manifestă lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. în adâncimile păgânismului, cei care nu au nicio cunoştinţă despre Legea scrisă a lui Dumnezeu, care nu au auzit niciodată de Numele lui Hristos, au fost buni cu slujitorii Săi, protejându-i cu riscul vieţii. Faptele lor sunt o dovadă a lucrării puterii divine. Duhul Sfânt a sădit harul lui Hristos în inima sălbaticilor, trezindu-le simpatii contrare firii lor, contrare educaţiei primite. „Lumina aceasta… care luminează pe orice om venind în lume” străluceşte în sufletele lor; lumina aceasta, dacă vor lua aminte la ea, le va îndruma paşii către împărăţia lui Dumnezeu.

Review and Herald, 24 decembrie 1908