Nicio rugăciune nu se pierde
Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
(Psalmii 65:2)
Domnul declară că va fi onorat de cei care se apropie de El şi îi slujesc cu credincioşie. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3). Braţul Celui Atotputernic este întins ca să ne conducă înainte şi tot înainte. Mergeţi înainte, spune Domnul; Eu am să vă trimit ajutor. Voi cereţi pentru slava Numelui Meu şi de aceea veţi primi. Eu voi fi proslăvit înaintea acelora care se aşteaptă să eşuaţi. Ei vor vedea triumful glorios al Cuvântului Meu. „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (Matei 21:22).
Toţi cei care suferă sau sunt trataţi în mod nedrept să strige către Dumnezeu. îndepărtaţi-vă de aceia ale căror inimi sunt ca oţelul şi faceţi-I cunoscute cererile voastre Creatorului. Nimeni dintre cei care vin la El cu inima zdrobită nu este respins. Nicio rugăciune sinceră nu se pierde. Deşi este înconjurat de osanalele corurilor cereşti, Dumnezeu aude strigătele celei mai slabe fiinţe omeneşti. Noi ne vărsăm dorinţa inimii în cămăruţa noastră, şoptim o rugăciune mergând pe drum, şi cuvintele noastre ajung până la tronul Stăpânului universului. Poate că nu sunt auzite de nicio ureche omenească, dar ele nu se pot stinge neauzite şi nici nu se pot pierde în învălmăşeala preocupărilor zilnice. Nimic nu poate înăbuşi rugăciunea sufletului. Ea se ridică mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mulţimii şi ajunge în curţile cereşti. Noi îi vorbim lui Dumnezeu şi rugăciunile noastre simt ascultate.
Tu, care te simţi cel mai nevrednic, nu te teme să-I prezinţi lui Dumnezeu situaţia ta. Când S-a jertfit pe Sine prin Hristos pentru păcatele lumii, El a luat asupra Sa cazul fiecărui suflet. „El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Oare nu îşi va împlini Dumnezeu cuvântul Său plin de milă, pe care l-a dat pentru încurajarea şi întărirea noastră?
Nimic nu doreşte Hristos aşa de mult cum doreşte să-Şi răscumpere moştenirea de sub stăpânirea lui Satana. Dar înainte de a fi eliberaţi de sub puterea lui Satana din afară, trebuie să fim eliberaţi de sub puterea lui dinăuntru. […]
Nu există niciun pericol ca Dumnezeu să nu ia în considerare rugăciunile copiilor Săi. Există însă primejdia ca, în ispite şi încercări, ei să se descurajeze şi să nu mai stăruie în rugăciune. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 173-175
