Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă.

(1 Timotei 6:10)

Caracterul nostru se vede din valorile şi principiile după care ne ghidăm în viaţă. Unele valori ne domină şi ne determină modul în care trăim. Biblia are multe de spus în privinţa banilor. Ea nu îi condamnă, dar ne atrage atenţia la ceea ce facem cu ei.„Iubirea de bani” este rădăcina tuturor relelor. De acest lucru trebuie să ţină seama atât cei care sunt bogaţi, cât şi cei care nu sunt bogaţi.

În viaţă putem adopta două atitudini: fie să dăruim cu mână largă, fie să păstrăm totul pentru noi. Tuturor ne place să fim în preajma oamenilor generoşi. Nu suntem atraşi de oamenii zgârciţi, care strâng cu lăcomie orice bănuţ, care storc de la noi cât se poate de mult, dar care ne oferă cât mai puţin posibil, mai puţin decât merităm sau ne revine de drept.

În istoria lui Rut, citim că Boaz le-a poruncit culegătorilor să nu strângă chiar toate spicele, ci să mai lase câteva în urmă pentru săracii care adunau în urma lor. Astfel de oameni ne plac!

Când câştigăm şi economisim bani cu o atitudine indiferentă faţă de oameni şi faţă de nevoile lor, caracterul nostru se degradează. Când strângem bani şi îi cheltuim doar pentru noi, nu mai suntem economi, ci avari. Dorinţa normală de a avea bani se transformă în patimă de înavuţire. Acumularea de bogăţii doar de dragul de a ne spori averile nu este un lucru sănătos.

Iuda a devenit un om foarte lacom. El a acceptat să le spună conducătorilor Sinedriului unde era Isus, în schimbul a treizeci de monede de argint, Iuda avea stofă de afacerist şi era un mare profitor. Iubirea de bani îi stăpânea impulsurile. Ea l-a determinat să îl trădeze pe Fiul lui Dumnezeu, iar apoi, când a văzut că nu i-a ieşit „afacerea”, s-a spânzurat.

întâmplarea aceasta din viaţa lui Iuda trage un semnal de alarmă.Ţi-ai vândut vreodată conştiinţa pentru bani? Ai trădat vreodată dreptatea în schimbul unui pumn de bani?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO