Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au Întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui?”

(Ioan 9:1,2)

Ucenicii erau de părere că nu se putea să nu existe un vinovat pentru starea în care se găsea acest om. Cine era de vină? Cineva trebuie să fi păcătuit! Dar cine să fi păcătuit oare: orbul sau părinţii lui?

Domnul Isus le-a răspuns că nici orbul şi nici părinţii lui nu au păcătuit. Ide­ea pe care vrea să le-o transmită aici este următoarea:„Nu-l judecaţi atât de aspru pe acest om şi nu-i judecaţi nici pe părinţii lui. Dragostea nu se gândeşte la rău. Suferinţa nu este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lor:’ Cu toţii suntem tentaţi să credem că încercările noastre sunt simple accidente şi că necazurile se­menilor noştri sunt pedepse divine. Dacă auzim că i s-a întâmplat ceva rău unui cunoscut al nostru, ne repezim să punem incidentul pe seama obiceiurilor sale de a mânca sau de a bea ori pe seama modului în care conduce maşina sau ţine Sabatul. Dăm din cap în semn de dezaprobare şi spunem:„După faptă, şi răsplată!” sau „Dacă a căutat necazul cu lumânarea …”

Explicaţia oferită de Domnul Hristos aici este foarte edificatoare:„[Orbul aces­ta] s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu:’ Atitudinea creştinească nu este aceea de a-i judeca pe oameni, ci de a merge la ei şi a-i ajuta. Avem nevoie să înţelegem că Dumnezeu ni i-a scos în cale pentru a ne da ocazia să slujim.

Am auzit odată o întâmplare despre un băiat sărac care a devenit creştin şi care umbla îmbrăcat în haine ponosite. Într-o zi, cineva i-a zis: „Dacă Dumnezeu este Tatăl tău şi te iubeşte, cum de suportă să te vadă îmbrăcat în zdrenţele astea? De ce nu are grijă să îţi dea haine noi?” Băiatul a răspuns:„Da, Dumnezeu a rugat pe cineva să îmi dea haine noi, dar acel cineva a uitat să mi le dea!”

Chiar dacă ştim sigur că unii suferă din cauza păcatelor şi neascultării lor, să nu fim aspri cu ei. Nevoia lor nu e să fie mustraţi sau criticaţi, ci să fie iubiţi. Şi apoi, avem motive să ne considerăm mai neprihăniţi decât ei? Dumnezeu nu îi asupreş­ te pe copiii Săi. Şi, dacă prin slăbiciuni şi necazuri învăţăm despre puterea Sa de a vindeca şi de a salva, dacă prin întuneric suntem pregătiţi să primim Lumina lumii, dacă prin boală Îl descoperim pe marele Medic, atunci nu este mai bine să trecem prin aceste greutăţi?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

Un comentariu

  • Ilie Cristian
    28 iunie 2015 19:19

    ” Şi, dacă prin slăbiciuni şi necazuri învăţăm despre puterea Sa de a vindeca şi de a salva, dacă prin întuneric suntem pregătiţi să primim Lumina lumii, dacă prin boală Îl descoperim pe marele Medic, atunci nu este mai bine să trecem prin aceste greutăţi?”
    Desigur, ne vine greu sa acceptam slabiciune si imperfectiuni, cand avem in noi nostalgia a ceea ce ar fi trebuit sa fim… Dar cand insatisfactia lipsurilor se transforma in drama suferintei si durerilor, de obicei limpezimea emotiilor face loc tulburarii depresive ori nevrotice, iar chemarile nobletei si virtutii sunt cotropite de ororile indoielilor si necredintei. Cand privim insa la nenorocirea altora, procesul e mult mai ‘usor gestionabil’, asanumitul ‘instinct de conservare’ exprimandu-se cu predilectie la pers.I sing. Daca insa acceptam sa privim din perspectiva ce se deschide prin sintagma „in Hristos”, totul se armonizeaza si se imbina dupa alte coordonate, care nu contin semnul minus si nici valoarea zero, dar care face natural accesibile valorile infinitului! In acest sistem de reprezentare a realitatii, „nu ne-am nascut asa nici datorita pacatelor noastre, nici celor ale parintilor nostri, ci ca sa se arate in noi lucrarile lui Dumnezeu”!

Părerea mea