Nu fi prea neprihănit
Nu fi prea neprihănit.
(Eclesiastul 7:16)
Viaţa creştină trebuie luată în serios, dar nu trebuie să fim exagerat de neprihăniţi. Unii au convingeri sănătoase, nu îşi neglijează niciodată obligaţiile faţă de biserică, au o purtare bună şi cu toate acestea îi irită pe cei din jur, îi fac să se simtă incomod în preajma lor şi îi duc la disperare. Ei s-au deprins să dezaprobe o acţiune sau alta a bisericii într-un mod necreştinesc.
Stă în firea noastră să îi dispreţuim pe cei cu care nu suntem de acord. În cadrul dezbaterilor, ajungem să ne enervăm şi să ne purtăm necreştineşte, dar nu pentru că dorim să apărăm adevărul, ci pentru a ne proteja imaginea.
Să presupunem că intră în biserica noastră un om care nu înţelege învăţăturile şi convingerile noastre, dar care Îl iubeşte pe Domnul Isus. Îl vom accepta noi ca frate de credinţă? E adevărat, doctrinele sunt importante. Dar fără dragoste, nu rămânem decât cu nişte convingeri teoretice, pe care nu ni le-am însuşit în mod real. Dumnezeu nu este doctrină, ci este puritate, frumuseţe, neprihănire şi dragoste veşnică.
Ce anume îi salvează şi îi vindecă pe oameni? Ce anume le trezeşte setea după Hristos şi după neprihănirea Sa? Ce anume face o floare să crească? Ce anume face ca seminţele să încolţească după ce au fost aşezate în pământ? Frigul nu le ajută, cum nu le ajută nici pământul îngheţat. Plantele încep să crească abia când vine primăvara, când cad peste ele picăturile de ploaie binefăcătoare şi când sunt încălzite de razele soarelui. Abia atunci, într-un mediu plăcut şi cald, răsar, cresc, înfloresc şi aduc roade.
La fel este şi cu oamenii. Atitudinea aspră, rece, severă şi dispreţuitoare nu aduce viaţă. Abia când reuşim să-i înţelegem şi să ne pese de ei, abia când văd în noi dragostea şi compasiunea Domnului Isus, încep să vină la viaţă.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
„Stă în firea noastră să îi dispreţuim pe cei cu care nu suntem de acord”, si inconstienta si permisivitatea fata de aceasta atitudine constituie acel ‘prea’ ce nu trebuie adaugat sincerei cautari a neprihanirii. Daca dimpotriva ramanem la umila datorie de a respecta dreptul la libera alegere individuala, pastram nestirbit potentialul relational al sinceritatii bunelor intentii, singurul ce poate in continuare garanta posibilitatea unei ulterioare reorientari a celui gresit. Si in plus suntem feriti de incumetarea insusirii functiei de judecatori, ce nu ni se potriveste, si care nu poate duce decat cel mult la transformarea noastra din ucenici ai lui Christos- Salvatorul sufletului uman, in manipulati ai ‘cuiva’ expert in acuze si pierderi. Fiindca, in cadrul aplicativ al Evangheliei („vesnice”) avem de-a face doar cu aspectele pozitive ale „zidirii” si „sadirii”, clasificarea si concluzionarea vis-a-vis de aspectele negative ale scopurilor sau motivatiilor altora fiind gestionate de acolo de unde totul este chiar perfect vizibil, si unde noi nu am ajuns inca. Dar „ferice de voi, care semanati pretutindeni de-a lungul apelor ” (Is.32:30) si „niciun cuvant stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud” (Efes.4:29), sunt reperele de ghidaj corecte pe aceasta cale.