Misiunea noastră
Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
(Faptele apostolilor 20:24)
Răspândirea Evangheliei era considerată de majoritatea oamenilor din primul secol ca fiind cel mai nebunesc lucru posibil. Faptul că urmaşii lui Hristos erau implicaţi trup şi suflet în această lucrare li se părea o sminteală; faptul că ei renunţau la orice posibilităţi şi avantaje pământeşti de dragul unui Om răstignit era pentru ei nebunie curată. Apostolul Pavel declara că a renunţat pentru Hristos la toate lucrurile, inclusiv la o poziţie de conducere în Sinedriul evreiesc. În faţa unui astfel de devotament, nu poţi rămâne neutru sau indiferent.
Creştinul care trăieşte cu gândul că solia îngerului al treilea este o măsură de precauţie, un fel de paşaport pentru Rai, nu a călcat încă pe drumul crucii alături de Hristos. Ne aflăm în cel mai solemn ceas al istoriei lumii, de la moartea Mântuitorului încoace. Putem alege cu bună ştiinţă să fim săraci, dacă e necesar, să ne mulţumim cu mai puţin din bunurile de pe acest pământ?
Omul nespiritual şi materialist nu poate pricepe că este necesar să dăm toţi banii pentru evanghelizare, că este necesar ca oamenii să îşi sacrifice viaţa în acţiuni misionare neprofitabile într-un colţ uitat de lume, să piară răpuşi de cine ştie ce boală ori ucişi de păgâni într-o ţară a nimănui sau, dacă reuşesc să scape cu viaţă, să se întoarcă acasă cu mâinile goale. Omul firesc este convins că un astfel de sacrificiu este o nebunie. „Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică” (Evrei 11:36-38).
Când eşti stăpânit de Hristos şi de Duhul Sfânt, eşti plin de iubire faţă de oameni şi eşti dispus să faci orice sacrificiu necesar pentru a-i aduce la Hristos. Nu eşti fanatic, nici extremist, ci eşti dăruit total acestei cauze. Chemarea divină de a-L înălţa pe Hristos şi de a-i atrage pe toţi oamenii la El nu înăbuşă ambiţia şi năzuinţa. Din contră, ea ne stimulează să atingem excelenţa în slujirea lui Dumnezeu. Ea necesită mai multă energie mintală, mai multă tărie de caracter, mai mult curaj şi cutezanţă decât orice altă activitate de pe acest pământ.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
