Epistole vii
Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.
(2 Corinteni 3:2,3)
Apostolul Pavel a intrat în Corint şi a înfiinţat o biserică fără a avea cu el vreo scrisoare de recomandare din partea conducătorilor bisericii din Ierusalim.
Când i s-a reproşat lucrul acesta, el a răspuns că scrisoarea sa de recomandare erau chiar oamenii convertiţi la Hristos. Aceştia erau epistolele vii care îi certificau lucrarea şi care puteau fi citite şi cunoscute de toţi oamenii. Ei erau suficienţi.
Unul dintre cele mai eficiente argumente în favoarea credinţei creştine este prezenţa Spiritului Dumnezeului celui viu în vieţile credincioşilor. Noi suntem ca nişte epistole vii, adresate tuturor oamenilor.
Domnul Hristos scrie pe inima şi pe mintea noastră că suntem împăcaţi cu Dumnezeu, că ne iubim unii pe alţii, că preţuim tot ce e mai valoros în viaţă, că avem gândul Său. De aceea, când „citesc” viaţa noastră, oamenii înţeleg că Dumnezeu îi iubeşte şi că doreşte să le ofere iertare. Hristos le transmite aceste adevăruri prin noi. El scrie în noi dragostea de neprihănire, încrederea în Dumnezeu, iubirea de oameni. Noi suntem epistolele Sale, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Fiecare dintre noi este o epistolă vie, care răspândeşte în jur o lumină puternică şi plăcută.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un avion care survola o insulă din Pacificul de Sud a fost doborât. Pilotul s-a catapultat şi, în timpul coborârii la sol, se întreba cum avea să fie primit de băştinaşi, despre care auzise că erau canibali. La impactul cu terenul accidentat, şi-a fracturat ambele picioare. Băştinaşii l-au găsit, l-au pus într-un cearşaf şi l-au dus în sat. Pe drum, pilotul a observat că pe cearşaf era scris numele unei societăţi misionare. Ulterior a aflat că pe insula aceea venise, cu mai mulţi ani în urmă, un misionar şi că, prin lucrarea lui, locuitorii deveniseră creştini. Misionarul murise şi fusese înmormântat acolo. După ce s-a făcut bine, pilotul a vizitat cimitirul, curios să vadă mormântul misionarului. Băştinaşii scriseseră pe piatra funerară următoarele cuvinte: „Când a venit el, nu era niciun pic de lumină. Când a murit el, nu era niciun pic de întuneric”.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
