Cum să ieşi din falimentul relaţional

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii. (Matei 7:12)

Cu ceva timp în urmă, lucram într-o instituţie cu o colegă. La un moment dat, atitudinea ei faţă de mine s-a schimbat şi nu înţelegeam de ce. Aproape în fiecare zi se străduia să îmi facă tot felul de şicane, lua hotărâri şi în locul meu, organiza unele activităţi despre care eu nu ştiam, ba chiar într-o zi a venit şi a ţipat la mine de faţă cu elevii mei.

„Asta este prea de tot”, mi-am zis atunci şi după terminarea programului m-am dus la ea şi i-am atras atenţia clar şi apăsat că nu-i permit să ţipe la mine nici când suntem noi două, iar faţă de copii nici atât. Ea mi-a răspuns pe un ton intrigant că aşa vorbeşte ea de fel, nu că are ceva cu mine.

Zilele se scurgeau şi tensiunea se acumula tot mai mult, iar pentru mine, care iubesc munca pe care o fac, devenise neplăcut să merg la serviciu.

În fiecare dimineaţă, mă rugam Domnului să facă ceva, să o îmbuneze pe colega mea, să mă ajute să fac ceva pentru rezolvarea situaţiei. În acelaşi timp, mă îndreptăţeam că eu nu sunt vinovată, nu i-am făcut nimic şi chiar nu înţelegeam de ce se comporta aşa cu mine.

Aşteptam să facă Dumnezeu ceva în locul meu, însă El m-a ajutat să înţeleg că, deşi eu consideram că nu-i fac nimic rău, atitudinea mea pasivă o determina să se înverşuneze şi mai tare în a mă provoca şi a mă şicana zilnic. Îmi revenea în minte versetul de mai sus şi am început să fructific ocaziile în care puteam să fac ceva pentru ea. Mai întâi, i-am oferit fiicei ei un cadou de ziua ei, apoi am invitat-o să participe împreună cu mine la o activitate pe care o organizasem singură. Făceam în locul ei diverse servicii, dar reacţia ei nu era aşa cum mi-o doream. Se schimbase ceva în atitudinea ei, însă nu prea mult. Era aşa cum se spunea: relaţii reci şi politicoase.

Într-o zi, colega mea avea mare nevoie să o înlocuiască cineva la clasă, deoarece trebuia să plece în Franţa pentru o săptămână, cu familia ei. Atunci m-am oferit eu să-i ţin locul. Cred că acela a fost momentul în care atitudinea şi faptele mele au convins-o să lase garda jos.

„Faci tu asta pentru mine?” Să lucrezi în două schimburi o săptămână fără să fii plătit nu-i chiar de neglijat. Nu ştiu cât de mult s-a bucurat ea pentru asta, însă eu, nu vă spun ce bucurie am simţit că am reuşit să refac relaţia aceasta, care a durat şi durează încă. La un moment, dat m-a sunat să-mi spună că a trecut un examen pe care îl picase de trei ori şi pentru care eu o încurajasem.

Şi încă mă gândesc că secretul este împlinirea Cuvântului! Încearcă şi tu!

Ligia Timei, Oneşti, Moldova