Fiice de împărat
Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
(Iov 7:18,19)
Zilele trecute, unul dintre profesorii mei îmi povestea cu uimire că, plimbându-se, a remarcat faptul că oamenii pe care îi întâlnea nu mai aveau faţă. Nu şi-a dezvoltat foarte mult afirmaţia, dar trebuie să recunosc că m-a marcat concluzia sa, deoarece imaginea vizuală instantanee şi inconştientă a unui grup de oameni fără ceea ce numim convenţional faţă, sau figură, este destul de tulburătoare. Şi, din păcate, avea dreptate. Trăim într-o societate secularizată, prinsă într-o cursă nebună a banilor, a succesului financiar, care şi-a pierdut individualitatea, chiar şi umanitatea, aş îndrăzni să spun. Nu mai suntem indivizi, ci o masă de oameni depresivi şi nevrotici, care şi-au pierdut valorile, care nu mai ştiu de unde vin şi unde se duc. Singurătatea este probabil boala care afectează cel mai crunt, de aici şi sentimentul de continuă nesiguranţă şi incertitudine. Una dintre cauzele care stau la baza acestei decadenţe, consider că este lipsa dragostei. Nu mai iubim, nu ne mai iubim şi nu mai suntem iubiţi. Şi din păcate, alegem singuri să cădem în capcana aceasta. Mai ales noi, femeile, care suntem foarte critice cu noi înşine, ajungem să considerăm că nu mai avem valoare. Nu ne mai respectăm nici pe noi, nici pe ceilalţi.
Cât de diferită ar fi situaţia dacă ne-am bucura permanent de dragostea necondiţionată? Dar se pare că am uitat de sursa acesteia şi constatăm că „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Ce altceva este Dumnezeu, dacă nu dragoste? Poate că facem încă parte dintre cei care nu au uitat complet de dragostea divină. Uităm însă cât de valoroase suntem. în definitiv, noi chiar suntem fiice de împărat şi nu avem niciun motiv să ne privim cu alţi ochi. Dacă Dumnezeu ne consideră valoroase, cine suntem noi să credem altfel?
Fericirea nu este un dat, ci o decizie. Având asigurarea că suntem iubite şi valoroase în ochii Tatălui nostru, zi de zi, avem datoria să fim fericite. Suntem unice şi valoroase: soţii, mame, fiice, surori, prietene care emană fericire şi dragoste. Primind dragostea divină, o vom dărui în mod natural şi astfel putem schimba cursul societăţii de astăzi. Putem învăţa oamenii din jurul nostru să zâmbească din nou, să iubească şi să fie fericiţi, dar, mai ales, le putem descoperi sursa fericirii noastre. îndrăzniţi să fiţi voi! Unice şi fericite. îndrăzniţi să arătaţi celor din jur cât de mult înseamnă viaţa pe care am primit-o în dar şi, mai ales, ce face Dumnezeu pentru noi! Căci fără El, cu siguranţă, nu suntem nimic.
Senida Poenariu, Transilvania de Sud
