Aeroporturi închise
Ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale.
(Psalmii 17:8)
Cu mai bine de 30 de ani în urmă, zburam la Chicago pentru o conferinţă de trei zile. Venisem cu braţele pline de hărţi ale oraşului, citisem câte ceva despre populaţie şi culesesem informaţii financiare cu privire la cele nouă zone de vânzări în care era împărţită regiunea.
La acest fel de întruniri, cineva se alege de obicei cu o zonă mai puţin accesibilă dezvoltării vânzărilor. Întotdeauna aveam de furcă la capitolul acesta. Chicotesc acum când îmi dau seama ce treabă uşoară ar fi fost dacă am fi avut la îndemână tehnologia de astăzi a computerelor, a internetului şi a telefoanelor mobile. Însă pe vremea aceea munceam enorm!
Joi dimineaţa eram deja epuizată şi nu mai puteam de bucurie la gândul că voi zbura înapoi acasă, la soţul şi la familia mea. Chicago se află la o oră distanţă de zbor faţă de Minneapolis, însă nu am ajuns într-o oră. Când trebuia ca nava de zbor să facă ocolul pentru aterizare, nu mai termina de ocolit. În curând, două însoţitoare de zbor au început să şuşotească între ele şi toţi pasagerii arătau îngrijoraţi. Apoi pilotul a anunţat că este un viscol urât în Minneapolis, nu are vizibilitate şi va încerca să aterizeze în Rochester. La scurt timp, pilotul ne-a anunţat că va face o încercare la Sioux Falls, în Dakota de Sud. Puţin mai târziu, ne-a informat că toate aeroporturile din zona învecinată sunt închise şi că vom zbura înapoi la Chicago înainte de a ni se termina combustibilul.
Îmi amintesc că tot drumul până la Chicago m-am rugat. Pilotul nu a mai făcut niciun anunţ, iar călătoria a fost înfricoşătoare. Ne-am dat seama când am început să coborâm, însă nu puteam vedea nimic dedesubt. În curând am simţit cum avionul e balansat de furtuna care venise după noi. Nu vă spun ce uşurare am simţit când ne-am văzut din nou pe pământ.
Noi avem un Pilot care plănuieşte să ne ducă în siguranţă în braţele Tatălui. Şi de câte ori nu am ajuns în aeroporturi închise, lipsindu-ne vizibilitatea, fără să avem nici cea mai mică idee despre ce avem de făcut şi încotro să apucăm?
Dacă ne-am ruga mai mult când trecem prin turbulenţele vieţii noastre zilnice şi ne-am încrede întotdeauna în El! Asta îmi aminteşte de un imn foarte drag mie: „Isus, Mântuitorul meu, condu-mă pe deasupra mării furtunoase a vieţii; valuri de necunoscut mă ameninţă, ascunzând stâncile şi ţărmul; călăuzirea vine de la Tine; Isus, Mântuitorul meu, condu-mă Tu.”
Îi putem mulţumi de pe acum lui Isus că El este Acela care ne conduce în vreme de furtună.
DARLENE YTREDAL BURGESON
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
