Încredere deplină
În Tine, Dumnezeule, mă încred.
(Psalmii 25:2 p.p.)
Râsete şi veselie se auzeau din sufragerie, unde soţul meu, Will, şi cele două nepoate, Kali şi Ariyah, se jucau: „Încă o dată, papa!” Le auzeam rostind printre hohote: „Şi încă o dată!” „Bine, haide!” Şi câteva secunde mai târziu auzeam alte revărsări de hohote. După un timp, a venit la mine foarte încântat să îmi spună că fetele alergau prin sufragerie şi apoi se aruncau în braţele lui. Începuseră de acum câteva zile, pe când eu eram la lucru, şi le plăcuseră foarte mult. Fetele aveau încredere că el de fiecare dată le va prinde şi nu s-ar fi oprit nicicum. Eram nerăbdătoare să văd şi eu cum e joaca lor, însă a trebuit să aştept până când bunicul şi-a recăpătat forţele.
Desigur, a doua zi, soţul meu m-a avertizat că joaca de-a alergatul şi săritul avea să continue şi mi-am făcut drum până în sufragerie să văd distracţia. Fără nicio urmă de ezitare, nepoata mea de şapte ani, Ariyah, s-a aruncat din fugă în braţele lui Will. Kali, de opt ani, a alergat spre Will. Mai raţională decât Ariyah, ea a ezitat cu câţiva paşi înainte de a ajunge la el, apoi a sărit. Au urmat apoi hohote nestăvilite şi nu m-am putut abţine nici eu, înveselită de spectacolul la care asistam.
Bucuria mea nu a durat mult, căci sora lor de zece ani, Bianca, a vrut să intre şi ea în joc. Cu câteva zile în urmă, când începuse jocul, ea era în vizită la alte rude. Văzând distracţia pe cinste de care aveau parte surorile ei, a vrut să se alăture. Will a trebuit să o refuze, explicându-i că e prea mare ca el să o poată prinde. Ea era mai solidă decât pirpiriile de surori mai mici şi faptul că ele s-au amuzat când a fost refuzată din cauză că e mai mare a făcut ca dezamăgirea ei să fie şi mai evidentă. Şi-a plecat capul. M-a durut inima că ea nu putea să experimenteze bucuria surorilor ei – încrederea deplină că papa o poate prinde, fără teama că o va scăpa din braţe.
Precum copilaşii, nu ne aşteptăm şi noi să avem experienţa minunată a alergării în siguranţa braţelor Mântuitorului – chiar şi când ne luăm avânt la viteza la care am putea să ne rupem gâtul – câteodată fără să ştim sigur încotro ne îndreptăm în viaţă? Din fericire, El va aprecia întotdeauna corect momentul în care suntem gata să ne aruncăm în braţele Lui şi nu îi va lipsi niciodată puterea de a ne prinde din nou şi din nou. Nu are importanţă cât suntem de împovăraţi şi cât de multă bătaie de cap îi dăm. Domnul şi Mântuitorul nostru ne va prinde, cu siguranţă, în braţele iubirii Sale, unde ne putem bucura şi încrede în El pe deplin.
IRIS L. K1TCHING
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
