Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți
„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare po- runcă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.
(Matei 22:35-40)
Înconjurat din toate părţile de duşmani nerăbdători să găsească vreo greşeală la El, într-o ocazie, Isus a fost abordat de un tânăr fariseu, care L-a întrebat: „Care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
M-am întrebat de multe ori: De ce nu a terminat Isus propoziţia după cuvântul „aproapele”? De ce a mai adăugat şi „ca pe tine însuţi”? O interpretare frecventă arată către o natură căzută, egoistă, a umanităţii. Tendinţa noastră naturală este să căutăm în primul rând interesul propriu. Astfel că suntem chemaţi să ne iubim aproapele nu mai puţin decât ne iubim pe noi înşine. Dar se pune întrebarea: Nu este, de asemenea, adevărat că trebuie să ne iubim pe noi înşine aşa cum îi iubim pe ceilalţi?
„S-a întâmplat doar de data asta. N-o să mă mai lovească.” „Probabil că am meritat asta.” „în inima mea, chiar cred că nu sunt suficient de bună.” Este posibil ca uneori păcatul să constea nu în a-i iubi pe ceilalţi mai puţin decât pe noi însene, ci în a ne iubi pe noi însene mai puţin decât îi iubim pe cei din jur. Unele femei se regăsesc aici într-o oarecare măsură. Isus nu ne-a cerut niciodată să nu ne iubim pe noi însene. El nu ne-a cerut niciodată să ne neglijăm, să permitem să fim călcate în picioare. De fapt, am dubii serioase că I-a trecut vreodată aşa ceva prin minte şi, cu siguranţă, nu vom găsi nimic despre asta nici în învăţăturile Sale. Înţelege că El te-a iubit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa pentru tine. Dragostea Lui îţi dă valoare, iar valoarea ta este cea a vieţii Fiului lui Dumnezeu, adică infinită!
Gândindu-mă la surorile mele de pretutindeni, mă-ntreb dacă nu am luat această învăţătură de-a-ndoaselea sau dacă cumva nu i-am înţeles sensul deplin. Chemarea de a-i iubi pe ceilalţi ca pe noi înşine este la fel de bine o chemare la a ne iubi pe noi înşine la fel cum îi iubim pe ceilalţi. Neglijarea sinelui, ura faţă de tine însăţi şi sentimentul de respingere a propriei persoane – toate acestea nu fac parte din idealul lui Dumnezeu pentru noi. Este posibil ca, prin felul în care ne tratăm pe noi înşine sau în care permitem altora să ne trateze, să-I producem durere lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a cumpărat cu preţul dragostei Sale infinite? Iubindu-i pe cei care sunt reflectarea chipului Său, nu ar trebui să ne iubim şi pe noi înşine? Cum ne invită Dumnezeu să ne împărţim dragostea?
ADELINA ALEXE
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
Cred ca aceasta frumoasa porunca pe care eu o iubesc personal foarte mult, inseamna mult mai mult, a ti iubi aproapele ca pe tine insuti inseamna fix ce spune fara intorsaturi. Daca tu vrei sa ai de toate si altul vrea, aici cuprinde a face binele, a ajuta pe cel de langa tine aflat in nevoie din „prisosul” tau, deci cand ai de unde, pentru ca si vaduva a lasat unicul sau banuti si Isus a vazut asta ca o mare mare credinta in Dumnezeu. Asta nu inseamna ca de exemplu sa dai ultimul tau leut la cineva in zilele noastre pentru ca acum stapanirea celui rau e si mai mare si trebuie sa fim atenti…Dar Isus mai completeaza undeva:” Sa va iubiti unii pe altii asa cum Eu v-am iubit” iar El ne -a iubit pana la sacrificiu de sine, in trup chiar pentru iertarea pacatelor noastre, ori tot el spune in alta parte: „Caci ce alta dragoste este mai mare decat aceea de a -ti da viata pentru fratele tau” insa El fiind fiul lui Dumnezeu stiind ca moartea pentru El nu exista, si Dumnezeu Il va invia, azi oameni care sa si dea viata pentru altii in situatii foarte la limita poate gasesti… Cat priveste a rabda iar e o taina, dar nu a te complace, daca te referi la femeile care sufera din cauza demonilor barbatilor…daca acei demni nu poti fi alungati prin rugaciune, nu sunt obligate sa rabde, mai ales cu un sot necredincios, ne sfatuieste si Pavel…citeste Corinteni…sunt multe de dezbatut…Multa iubire si Lumina.
Minunat mesaj, Doamnă Rebeca Oltean! Domnul sa va binecuvânteze cu Viață Veșnică! Amin!
Astazi cuvintul iubire este interpretat gresit,indiferenta de aproape a luat amploare,iubirea se sacrifica,nu poate sta nepasatoare la vreo problema a persoanei de linga noi,azi aproapele este ,banu imbogatirea si indiferenta de tot ce se intimpla in jurul nostru. ISUS ,ne invata cum trebuie sa ne sacrificam pentru aproapele nostru ,depinde de noi daca acceptam porunca.
Frate, nu te teme de aceasta, numai adu-ţi aminte şi sileşte-te din toată puterea să suferi cu mulţumită, orice ţi s-ar întâmpla, că prin aceasta vei împlini cu lesnire toate poruncile. Căci, ce osteneală este a se ruga cineva pentru cel ce l-a întristat? Au, doară, sapă la pământ, sau călătoreşte pe drum, sau trece marea, sau se păgubeşte de bani? Deci, mulţumeşte când eşti necinstit, că astfel te faci ucenic sfinţilor apostoli, care umblau bucurându-se că s-au învrednicit a fi necinstiţi pentru numele lui Hristos.
Cu iertare….trebuie sa avem mare grija la ce spunem…nu cumva să ducem pe alți in eroare, chiar fără voie!
Apostolii umblau bucura duse ….chiar prigoniți….Căutați bucuria cea adevărată..nu deșertăciunile acestei vieți care niciodată nu o sa ne facă să trăim în bucurie!