2 Cronici 5

1. Astfel a fost isprăvită toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi toate uneltele pe care le închinase Domnului, tatăl său, David, şi le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.
2. Atunci Solomon a strâns la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legământului Domnului.
3. Toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la împărat pentru sărbătoarea din luna a şaptea.
4. Când au ajuns toţi bătrânii lui Israel, leviţii au ridicat chivotul.
5. Au adus chivotul, Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoţii şi leviţii le-au dus.
6. Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el, a stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.
7. Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaş al Casei, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.
8. Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
9. Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încât capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea Sfântului Locaş, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo până în ziua de azi.
10. În chivot nu erau decât cele două table pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din Egipt.
11. În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră, fără să mai ţină şirul cetelor,
12. şi toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, lăute şi harpe şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe; –
13. şi, când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea Casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
14. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO