2 Cronici 6
2 Cronici 6
1. Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
2. Şi eu am zidit o Casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”
3. Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.
4. Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Sa tatălui meu, David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, când a zis:
5. „Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o Casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe niciun om, care să fie căpetenia poporului Meu, Israel.
6. Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu, Israel!”
7. Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
8. Şi Domnul a zis tatălui meu, David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.
9. Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o Casă.”
10. Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
11. Am aşezat în ea chivotul, în care este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel.”
12. Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi a întins mâinile.
13. Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă şi o pusese în mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi şi înaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s-a aşezat în genunchi în faţa întregii adunări a lui Israel şi a întins mâinile spre cer.
14. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, în ceruri şi pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi care umblă înaintea Ta cu toată inima lor!
15. Astfel, Ţi-ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta împlineşti astăzi prin puterea Ta.
16. Acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: „Niciodată nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să meargă în Legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea.”
17. Împlinească-se, dar, Doamne Dumnezeul lui Israel, făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David!
18. Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această Casă pe care am zidit-o eu!
19. Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău.
20. Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste Casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!
21. Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!
22. Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi se va pune peste el un jurământ, ca să-l facă să jure, şi dacă va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta –
23. ascultă-l din ceruri, lucrează şi judecă pe robii Tăi: osândeşte pe cel vinovat şi fă ca purtarea lui să cadă asupra capului lui; fă dreptate celui nevinovat şi răsplăteşte-i după nevinovăţia lui!
24. Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –
25. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi adu-i înapoi în ţara pe care ai dat-o lor şi părinţilor lor.
26. Când cerul va fi închis şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit),
27. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-i calea cea bună în care trebuie să meargă şi trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
28. Când vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grâu şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel:
29. dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mâinile spre Casa aceasta –
30. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoşti inima fiecăruia – căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor –
31. ca să se teamă de Tine şi să umble în căile Tale tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
32. Când străinul care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău întins, când va veni să se roage în Casa acesta –
33. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o!
34. Când va ieşi poporul Tău la luptă împotriva vrăjmaşilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci s-o urmeze: dacă Îţi vor face rugăciuni cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o în Numele Tău –
35. ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate!
36. Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată:
37. dacă îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”,
38. dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara robiei lor, unde au fost duşi robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o Numelui Tău –
39. ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!
40. Acum, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschişi, şi urechile să-Ţi fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta!
41. Acum, Doamne Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale. Preoţii Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcaţi cu mântuirea, şi preaiubiţii Tăi să se bucure de fericire!
42. Doamne Dumnezeule, nu îndepărta pe unsul Tău, adu-Ţi aminte de bunătăţile făgăduite robului Tău David!”
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse