Simbolurile în Biblie
Suntem înconjuraţi de simboluri. Limba pe care o vorbim, chiar şi gândurile noastre sunt simboluri, reprezentări ale anumitor lucruri. Literele cuvântului câine nu sunt câinele însuşi, un câine oarecare sau orice câine, ci un simbol realizat prin imprimarea unor semne pe o foaie de hârtie şi alcătuit din litere şi sunete care nu pot să fie niciodată obiectul pe care îl reprezintă, indiferent cum îl interpretăm. În orice limbă, cuvântul câine reprezintă ceva mai mare, mai important decât cuvântul în sine.
Într-o anumită măsură, limba, cultura, societatea, politica – toate ajung la noi prin intermediul simbolurilor: steaguri, statui, tablouri, sloganuri, dialecte, artă, poezie, sculptură, dans, arhitectură, ritualuri şi tradiţii cu semnificaţii care variază de la o zonă la alta. Toate acestea au o semnificaţie mai amplă decât ceea ce sunt în ele însele!
Poate că de aceea este Biblia atât de plină de simboluri. În Geneza 2, ni se spune că Dumnezeu a făcut din ziua a şaptea un simbol al tuturor lucrurilor create în cele şase zile dinaintea ei. Prima făgăduinţă a Evangheliei, prima făgăduinţă a mântuirii pentru omenire a fost înfăţişată prin simboluri: sămânţă, cap, călcâi (Gen. 3,15), toate făcând referire la o realitate cu mult mai amplă decât sămânţa, capul sau călcâiul. După aceea, Domnul Însuşi a vorbit în simboluri când i-a spus lui Cain: „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine” (Gen. 4,10).
În întreaga Biblie, găsim simboluri – reprezentări ale unor lucruri şi idei mai mari decât reprezentările respective – curcubeul de după Potop (Gen. 9,13), visele lui Iosif (Gen. 37,1-11), cei trei îngeri din Apocalipsa 14 (Apoc. 14,6-12), serviciile din Sanctuarul din Vechiul Testament (Evrei 9), pâinea şi mustul de la Cina Domnului (Marcu 14,22-25). Toate arată spre realităţi şi adevăruri mai mari.
Ca adventişti de ziua a şaptea, suntem familiarizaţi cu simbolismul profetic din Daniel: leul înaripat (Dan. 7,4), o fiară cu dinţi de fier (Dan.7,7), un ţap care „a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el” (Dan. 8,5), o statuie cu picioare din fier amestecat cu lut (Dan. 2,33). Toate acestea sunt simboluri ale unor realităţi mai mari.
Există apoi simbolismul sublim al poeziei biblice: „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna?” (Is. 40,12). Alteori, simbolurile sunt simple: „Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Prov. 25,11).
Mai putem aminti aici şi parabolele Domnului Isus. Oaia pierdută (Luca 15,1-6), bogatul care arde în iad (Luca 16,22-31), ospăţul de nuntă (Mat. 22,1-13) şi cele zece fecioare (Mat. 25,1-13), toate sunt reprezentări simbolice ale unor concepte care, în esenţa lor, au prea puţin sau chiar nimic în comun cu simbolurile lor. (Hristos a venit să le ofere oamenilor viaţa veşnică, nu a venit să caute animale rătăcite!)
Studiile din trimestrul acesta abordează simbolismul biblic din domeniul articolelor vestimentare. (Ideea îi aparţine sorei Myrna Tetz şi îi mulţumim. Acum, Myrna este pensionară; ea a lucrat ca redactor responsabil pentru Adventist Review.) Vom lua în discuţie hainele purtate de oamenii din Biblie, semnificaţia lor, adevărurile pe care le simbolizau, realităţile mari spre care arătau ele şi lecţiile pe care le putem desprinde pentru noi. De la veşmintele frumoase purtate de Lucifer în cer până la hainele murdare ale neprihănirii noastre, de la hainele din piele de animal, purtate de Adam şi Eva, până la „hainele de sărbătoare” din Isaia, Biblia foloseşte îmbrăcămintea pentru a înfăţişa adevăruri despre păcat, mândrie, neprihănire, mântuire, îndreptăţire, înviere şi viaţa veşnică în Hristos.
Este adevărat că nu haina îl face pe om, însă ceea ce purtăm poate spune multe despre cine suntem; în acest sens, hainele (ca simbol) pot arăta spre un lucru mai important decât ele însele.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
