[luni, 12 iulie] Egoismul

 

 

Ca și în cazul plopului tremurător și al sistemului lui subteran atât de extins, egoismul este parte din uriașul sistem subteran numit „păcat”, care ne împiedică să găsim adevărata odihnă în Isus. Dintre toate manifestările păcatului în viața noastră, egoismul pare să se manifeste cel mai ușor, nu-i așa? Pentru majoritatea dintre noi, egoismul este la fel de natural ca respirația.

 

2. Descrie care este problema evidențiată în parabola lui Isus. Faptul de a face planuri pentru viitor este un lucru egoist și exprimă nepăsare față de Împărăția lui Dumnezeu? Dacă nu este așa, atunci cu privire la ce ne avertizează Isus?

 

Luca 12:13-21

„13 Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră”. 14 „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” 15 Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”. 16 Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. 17 Şi el se gândea în sine şi zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. 18 Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele 19 şi voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!»’ 20 Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ 21 Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.””

 

Parabola aceasta apare doar în Evanghelia după Luca și este relatată ca răspuns la o întrebare anonimă venită din mulțime. Întrebat cu privire la moștenire, Isus răspunde prin a refuza rolul de arbitru între frați. În schimb, alege să meargă direct la problema de fond cea mai mare, și anume egoismul. El sapă mai adânc pentru a arăta multitudinea de rădăcini care se află la baza acțiunilor noastre.

 

3. Gândește-te la manifestările egoismului în viața ta. Cum afectează egoismul relația noastră cu Dumnezeu, cu partenerul de viață și cu familia apropiată, cu familia noastră mai mare – biserica –, cu vecinii și cu colegii noștri de muncă? Ce secret descoperim în Filipeni 2:5-8?

 

Filipeni 2:5-8

„5 Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: 6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7 ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”.

 

Pentru că s-a concentrat doar pe propriile nevoi și ambiții, bogatul anonim din parabola lui Isus a uitat să ia în considerare realitățile cerești nevăzute. Mai mare, mai bun și mai mult nu constituie principiile fundamentale ale Împărăției lui Dumnezeu. Pavel ne oferă o frântură din ceea ce L-a motivat pe Domnul Isus atunci când S-a hotărât să devină Înlocuitorul nostru.

 

Filipeni 2:5-8 descrie prototipul altruismului, al smereniei și al dragostei. Dacă dragostea pentru Dumnezeu și pentru alții nu stă la baza alegerilor și a priorităților noastre, vom continua să construim mai multe grânare pentru noi aici și să adunăm mai puține comori în ceruri (Matei 6:20).
De ce este așa de ușor să ne lăsăm prinși de dorința după bogăție și după posesiuni materiale? Deși toți avem nevoie de bani pentru a supraviețui, de ce pare că oricât am avea, vrem întotdeauna mai mult?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO