„Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.
Isaia 55:8
Mi-am pierdut mama la 1 septembrie 2020, în timpul primului val de Covid-19. Era perioada de necazuri, agitație și haos, când credința unor oameni în Domnul era pusă la încercare. Știrile de la televizor și din ziare titrau despre numărul tot mai mare de decese la nivel mondial. Apoi, viața părea să se fi oprit atunci când au fost instituite restricții. Condițiile s-au înrăutățit. Nu erau disponibile paturi de spital pentru bolnavi, nu erau disponibile ambulanțe pentru transportul pacienților, nu era disponibil niciun spațiu pentru incinerare, iar cimitirele erau pline. Oamenii trăiau cu frică din cauza coronavirusului.
Mama mea a trebuit să meargă la spital pentru un control de rutină la rinichi și, din păcate, a fost infectată cu coronavirus, probabil de la alți pacienți. A fost internată la terapie intensivă. Deși părea să se recupereze bine și a fost externată de la terapie intensivă, starea ei de sănătate a început să se deterioreze. Eram foarte îngrijorați cu toții în familie. Frații din biserică s-au rugat cu credință pentru ea timp de câteva săptămâni. Aveam multă credință și încredere că Dumnezeu îi va reda sănătatea.
În mod tragic, pe 1 septembrie, ziua mea de naștere, fratele meu m-a sunat să-mi spună că mama a murit. Lacrimile mi-au umplut ochii și mi s-au rostogolit pe obraji. L-am întrebat pe Dumnezeu: „De ce, Doamne, de ce? De ce mama mea nu a mai trăit?” Dar apoi o voce blândă și liniștită mi-a vorbit și mi-a spus: „Nu am vrut ca mama ta să sufere. Așa că am luat-o în brațele Mele pentru a-i da odihnă.”
Am avut încredere că Dumnezeu o va vindeca pe mama mea. L-am implorat să facă o minune. Dar nu s-a întâmplat nicio minune. Am acceptat totuși că moartea mamei mele a fost spre binele ei, pentru că suferea, și că Dumnezeu i-a dat odihnă atunci când a știut El mai bine. Aștept cu nerăbdare însă momentul în care Isus va reveni și îi voi putea vedea din nou pe mama și pe tata.
„Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Aceasta este speranța binecuvântată pe care o avem în Isus.
