Un gând de încheiere

„Căsătoria a primit binecuvântarea lui Hristos și trebuie să fie privită ca o instituție sfântă. Adevărata religie nu trebuie să contracareze planurile lui Dumnezeu. El a rânduit ca bărbatul și femeia să fie uniți prin legătura sfântă a căsătoriei, să formeze familii care, încununate cu cinste, vor fi simboluri ale familiei din cer. La începutul lucrării Sale de slujire publică, Domnul Hristos Și-a arătat în mod hotărât aprobarea față de instituția pe care o înființase în Eden. Astfel, El le-a declarat tuturor că nu va refuza prezența Sa la ocaziile de căsătorie și că, atunci când este unită cu sfințirea și curăția, cu adevărul și neprihănirea, căsătoria este una dintre cele mai mari binecuvântări date vreodată familiei omenești.” – Ellen G. White, Fiice ale lui Dumnezeu, pp. 180–181

Așa cum ne arată Cântarea cântărilor, dragostea sexuală poate fi un lucru minunat în căsătorie. Dar o relație durabilă nu se poate baza doar pe frumusețea exterioară și pe plăcerea fizică. Corpul nostru îmbătrânește și se degradează și nicio dietă din lume, niciun program de exerciții fizice și nicio operație plastică nu ne vor face să rămânem veșnic tineri. Căsătoria dintre Solomon și Sulamita este o relație de o viață, bazată pe angajament. De trei ori afirmă cei doi că își aparțin unul altuia (Cântarea cântărilor 2:16; 6:3; 7:10). Prima dată este o recunoaștere a apartenenței, sau a stăpânirii lor reciproce (vezi și Efeseni 5:21,33). A doua oară, ea inversează ordinea, afirmându-ș i supunerea (vezi vers. 22,23). A treia oară el își exprimă dorința după ea (vezi vers. 24-32). O dragoste ca aceasta nu se poate stinge (Cântarea cântărilor 8:7); este ca o pecete care nu poate fi ruptă (vers. 6).