Roada Duhului este blândeţea

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Gen. 50,20; Mat. 5,5; 11,29; Rom. 12,3; Gal. 6,1; Fil. 2,2.3; 1 Petru 3,4.

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5,5)

Blândeţea (însoţită întotdeauna de smerenie, în semnificaţia biblică a cuvântului – n.trad.) este o faţetă a roadei Duhului care se pare că s-a pierdut aproape cu totul în cultura noastră agresivă şi egocentrică. Deoarece oamenii o asociază cu slăbiciunea, majoritatea oamenilor nu-i admiră pe cei care sunt blânzi. Şi totuşi, suntem chemaţi să fim blânzi.

Ce este blândeţea? O atitudine de umilinţă faţă de Dumnezeu şi de amabilitate faţă de oameni – când recunoaştem că Dumnezeu Se află la cârmă şi că ne putem încrede în El chiar atunci când lucrurile nu merg aşa cum ne-ar plăcea, ceea ce se întâmplă adesea (nu-i aşa?). Pentru a fi blânzi, avem nevoie de încredere nu în noi înşine, ci în Domnul.

Chiar dacă slăbiciunea şi blândeţea pot părea similare, ele nu sunt acelaşi lucru. Slăbiciunea se datorează unor circumstanţe negative, cum ar fi lipsa de putere sau de curaj, caracteristici care nu Îi pot fi nicidecum atribuite lui Isus, care a spus: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Mat. 11,29) Blândeţea însă (asociată cu smerenia) este rezultatul alegerii conştiente a unei persoane de a se încrede în Dumnezeu şi de a se bizui pe El, în contrast cu cea care caută cu insistenţă să-şi urmeze propria cale. Aşadar, blândeţea izvorăşte din putere, nu din slăbiciune.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO