Harul Său îmi este de ajuns
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbi ciune este făcută desăvârşită.”
(2 Corinteni 12:9)
Isus Hristos i s-a descoperit într-o viziune specială lui Pavel, un rabin israelit, şi astfel L-a descoperit el pe Mesia. în urma acestei experienţe, Pavel şi-a predat viaţa lui Dumnezeu şi a fost implicat în lucrarea Sa, înfiinţând multe comunităţi creştine. încă de la început a întâmpinat multă împotrivire, dar aceasta nu l-a descurajat. A îndurat bătăi cu nuiele, închisoare, naufragiu, schingiuiri, dezamăgiri, dar nu a dat înapoi.
Poate ne imaginăm că Pavel a fost un om voinic, sănătos şi plin de vigoare, dar în epistolele sale mărturiseşte că a avut multe suferinţe, unele chiar insuportabile. De trei ori l-a rugat fierbinte pe Domnul să i le îndepărteze, dar Dumnezeu i-a răspuns că harul Său îi este de ajuns.
Apostolul Pavel a acceptat acest NU şi a privit apoi acele slăbiciuni ca pe un motiv de laudă, pentru că puterea lui Dumnezeu rămânea în El (vezi 2 Corinteni 12:9). Cum se poate ajunge la o astfel de „înălţime”?
Cu mulţi ani în urmă, un arhitect a fost însărcinat să aranjeze artistic sala Palatului Regal. El s-a hotărât atunci să îmbrace toţi pereţii sălii cu oglinzi uriaşe. Când prima ambarcaţiune cu oglinzi a ajuns în port, de la Paris, s-a constatat că toate oglinzile erau sparte. Ce se mai putea face acum? Cel care a descoperit paguba a dat ordin ca lăzile cu miile de cioburi să fie duse la gunoi şi să fie răsturnate acolo, apoi l-a înştiinţat pe arhitect despre nenorocirea pagubei.
După un scurt timp de gândire, arhitectul l-a rugat pe colaboratorul său să strângă toate cioburile, să le pună înapoi în lăzi şi să le aducă la palat. A spart bucăţile de oglinzi în cioburi şi mai mici şi acum chiar păreau fără nicio valoare. Dar arhitectul, cu mâna lui de maestru, a compus un mozaic cu oglinzi orbitoare. Toţi pereţii străluceau ca nişte adevărate diamante. Tocmai prin spargerea oglinzilor se putea vedea mai bine frumuseţea şi strălucirea lor fermecătoare, căci acum nu oglinzile jucau rolul principal, ci lumina care se reflecta din miile de cioburi.
Dragile mele cititoare, adeseori viaţa noastră devine mai strălucită, mai atrăgătoare, mai vie abia după ce un naufragiu cumplit sparge oglinzile creştinismului cu care ne mândrim uneori.
Oftările, chinurile şi lacrimile amare suportate cu mult curaj reuşesc să reflecte în culori de diamant puterea nemărginită a lui Dumnezeu. Când privesc acum în urmă, după şapte decenii, îl laud pe Arhitectul meu pentru că nu a aruncat la gunoi oglinda spartă a vieţii mele, ci, din miile de cioburi rămase, a reuşit să împodobească pereţii, pentru ca cei care privesc să rămână fascinaţi. Să lăudăm măiestria cerească şi răbdarea care vor reuşi să facă din fiecare viaţă un tablou minunat.
ELFRIEDE STARCK- CHIRIAC
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
