Când Ezra a deschis Cuvântul, Tora ebraică, oamenii s-au ridicat în picioare. Înainte de a citi, Ezra a binecuvântat Numele Domnului. După ce a citit, poporul a răspuns la unison: „Amin! Amin!”, înălțând mâinile spre cer (Neemia 8:5,6). Apoi, oamenii și-au plecat capetele și s-au închinat cu fața la pământ.

6. De ce le-au spus conducătorii să nu plângă și să nu se bocească?

Neemia 8:9-12
9. Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
10. Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.”
11. Leviţii potoleau pe tot poporul, zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!”
12. Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora, şi s-au înveselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.

„În același fel, în anii de mai târziu, când Legea lui Dumnezeu era citită în Ierusalim captivilor întorși din Babilon, iar poporul plângea din pricina fărădelegilor sale, au fost rostite cuvintele plin de har: «Să nu vă bociți și să nu plângeți! … Duceți-vă de mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci și trimiteți câte o parte și celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră» (Neemia 8:9,10).” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 281

Ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, oamenii și-au dat seama de păcătoșenia lor și au început să plângă. Când Dumnezeu ni Se descoperă și începem să înțelegem că El este plin de iubire, bunătate, milă și credincioșie, ies la iveală imperfecţiunile noastre și neputinţa de a fi aşa cum doreşte El. Văzând în Cuvânt sfințenia lui Dumnezeu, răutatea noastră apare într-o lumină nouă. Această descoperire i-a făcut pe israeliţi să plângă și să se bocească, dar ei nu trebuiau să se întristeze: „Căci bucuria Domnului va fi tăria voastră” (vers. 10). În ciuda greșelilor lor, ei se puteau încrede în puterea lui Dumnezeu.

Era o zi specială, sfântă, Sărbătoarea Trâmbițelor (Rosh Hashanah), în care sunetele de trâmbiță anunțau importanța pregătirii inimii pentru judecata Domnului (Ziua Ispășirii, sărbătorită în ziua a zecea). Sunetul trâmbiței era o chemare de a sta înaintea Domnului și de a se pocăi. Deoarece acea zi trebuia să le amintească oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu, plânsul și bocetul sunt de înțeles. Dar conducătorii le-au amintit că, dacă s-au pocăit, Dumnezeu i-a ascultat și acum era timpul să se bucure de iertarea primită.

Ce ne arată faptul că singura cale de a fi iertaţi și de a primi speranță a fost jertfa Domnului Isus?