Imaginează-ți următoarea scenă: Maria primise o solie din partea îngerului Gabriel cu doar câteva zile înainte. El îi spusese că urma să fie mama lui Isus, Fiul Celui Preaînalt. Încă nu împărtășise cu nimeni această veste, dar s-a dus în vizită la Elisabeta, ruda ei mai în vârstă, care și ea aștepta un copil printr-o minune. Cu claritate spirituală, Elisabeta își dă seama de vestea Mariei înainte ca ea să înceapă să spună ceva și, împreună, ele laudă făgăduințele și bunătatea lui Dumnezeu.

1. Notează motivele de laudă ale Mariei. De ce ar trebui să includem în laudele și închinarea noastră aspecte personale, dar și generale?

Luca 1:46-55
46. Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul
47. şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48. pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,
49. pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt,
50. şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
51. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor.
52. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
53. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.
54. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa
55. cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”

Cântarea Mariei ar putea fi inclusă între psalmi sau în scrierile profeților. Maria este cuprinsă de uimire și de recunoștință față de Dumnezeu. Cu siguranță că L-a văzut la lucru în viața ei, dar, totodată, ea este conștientă de implicațiile planului lui Dumnezeu pentru națiunea ei și pentru omenire.

În mintea Mariei, Dumnezeu nu era doar puternic și vrednic de laudă, ci și milostiv și preocupat în mod special de cei smeriți, asupriți și săraci. Imediat după plecarea îngerului care i-a dat „vestea bună” despre sarcina ei, ea a început să cânte următoarele: „A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale” (vers. 52,53).

Chiar la începutul relatării despre viața lui Isus pe pământ, El este prezentat ca un Conducător (Luca 1:43), dar al unei alte împărății care nu este de aici. După cum au scris mulți comentatori, Împărăția lui Dumnezeu pe care Isus venise să o vestească și să o întemeieze trebuia să fie „o împărăție neobișnuită, anapoda” în comparație cu ordinea socială obișnuită a împărățiilor acestei lumi. În descrierea Împărăției lui Isus, cei mai puternici și mai bogați oameni din această lume sunt cei din urmă, iar săracii și asupriții sunt eliberați, „săturați de bunătăți” și înălțați.

Dacă ar trebui să fie o ilustrare a Împărăției lui Dumnezeu, cât de bine se aseamănă biserica cu „împărăția neobișnuită” descrisă de Maria? Cum ar putea fi implementat așa ceva, dar fără a fi nedrepți față de cei bogați și puternici, care sunt și ei beneficiarii iubirii lui Hristos?