Dreptatea va merge şi înaintea Lui, şi-L va şi urma, călcând pe urmele paşilor Lui! Psalmii 85:13

Viața este plină de schimbări. Lucrurile se schimbă tot timpul. Singurul lucru care nu se schimbă este însăși realitatea schimbării. De fapt, schimbarea face parte din existența noastră. Chiar și legile fizicii par să ne învețe că schimbarea există în structura cea mai profundă a realității.

Adesea, schimbarea vine pe neașteptate. Ne urmăm liniștiți rutina când, deodată, într-o clipă, totul se schimbă și suntem prinși complet nepregătiți.

Pe de altă parte, uneori vedem schimbările venind. Ne sunt date avertizări, semne și indicii care să ne anunțe că lucrurile se vor schimba. Când se întâmplă astfel, este înțelept să începem să ne pregătim, în măsura în care este posibil, pentru ceea ce întrevedem că va avea loc. Multe dintre aceste schimbări sunt mari: căsătoria, copiii, bătrânețea și chiar moartea.

Și încă un aspect de care trebuie să ținem seama: noi nu trăim în izolare. Ceea ce înseamnă că schimbarea care se va produce cu noi ne va afecta și familia, și nu într-o mică măsură. În același timp, schimbările care se vor produce cu ceilalți membri ai familiei ne vor afecta și pe noi.

20 aprilie – Ziua libertății religioase (colectă)

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Deuteronomul 23–29

  1. Ce anume nu cerea Domnul, dar considera vinovat pe cel care nu împlinea?
  2. Unde scrie că părinții nu trebuiau pedepsiți pentru păcatele copiilor (și nici invers)?
  3. Ce trebuiau să evoce israeliții prin coșul încărcat cu roade?
  4. Cu cine a mai încheiat Domnul legământ, în afară de cei prezenți în adunare?

Istoria mântuirii, cap. 60

  1. Ce vor tânji (vor dori nespus) îngerii să facă pentru credincioși în timpul de strâmtorare?