Unitate în condiţiile diversităţii

În Romani 14 şi 15, sunt în discuţie nişte probleme care divizau biserica din Roma. Pavel le cere credincioşilor să fie toleranţi şi răbdători unii cu alţii, ca să nu existe dezbinare în biserică.

4. Ce probleme de conştiinţă îi făceau pe membrii bisericii din Roma să se judece unul pe altul şi să nu poată fi uniţi?

Romani 14:1-6
1. Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
2. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
3. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.
4. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.
5. Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
6. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.

Probabil că aici era vorba de aspecte legate de necurăţia ceremonială iudaică. Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să nu se apuce „la vorbă asupra părerilor îndoielnice” (Romani 14:1), chestiuni discutabile care nu priveau mântuirea şi care ar trebui să rămână la latitudinea conştiinţei fiecăruia (Romani 14:5.)

Legat de alimentaţie, Pavel nu se referă aici la consumul cărnii interzise în Leviticul 11. Nu există nicio dovadă că primii creştini ar fi început să mănânce carne de animale necurate şi este cert că Petru nu consuma aşa ceva (Faptele 10:14). Faptul că cei „slabi” nu mâncau decât verdeţuri (Romani 14:2) şi că disputa era legată şi de băutură (vers. 17,21) arată că aici este vorba despre necurăţia ceremonială, dovadă cuvântul „necurat” (koinos) din versetul 14. În versiunea Vechiului Testament în limba greacă veche, termenul nu este folosit cu referire la animalele necurate din Leviticul 11, ci la „întinarea”, „necurăţia” ceremonială. Se pare că unii credincioşi nu mâncau la mesele de părtăşie de teamă că alimentele erau preparate necorespunzător sau că fuseseră jertfite idolilor.

Când vorbeşte despre păzirea anumitor zile, Pavel nu se referă la Sabat – el păzea Sabatul (Faptele 13:14; Faptele 16:13;Faptele 17:2 ) – ci, mai degrabă, la sărbătorile sau zilele de post iudaice. Pavel îndeamnă la toleranţă faţă de cei sinceri şi scrupuloşi în respectarea acestor ritualuri, atâta timp cât ei nu le consideră mijloace de mântuire. Dovada unităţii creştinilor stă în răbdarea şi îndelunga răbdare faţă de cei care au alte păreri în aspecte neesenţiale ale credinţei.

Cum facem deosebire între lucrurile esențiale și cele neesențiale?