Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela [preotul Madianului]. (Exodul 2:21)

Urmărește versiunea video aici.

Elementul uman este vizibil la toți aceia care au fost aleși pentru a îndeplini o lucrare pentru Dumnezeu. Prin comuniune cu Dumnezeu, Izvorul înțelepciunii, oamenii pot atinge orice înălțime a excelenței morale. (…)

Moise învățase multe lucruri de care acum trebuia să se dezvețe. Influența de care fusese înconjurat în Egipt – dragostea mamei sale adoptive, propria sa poziție înaltă ca nepot al faraonului, încântarea produsă de măreția lucrărilor de artă, risipa de la tot pasul, pompa și închinarea idolatră, repetarea continuă de către preoți a legendelor fără număr cu privire la puterea dumnezeilor lor – toate acestea au lăsat impresii profunde asupra minții sale în dezvoltare și i-au modelat, într-o anumită măsură, obiceiurile și caracterul. Aceste impresii puteau fi îndepărtate numai în timp, prin schimbarea mediului în care trăia și printr-o strânsă legătură cu Dumnezeu. Era nevoie de efort serios, perseverent, de o luptă pe viață și pe moarte cu sine însuși, pentru a dezrădăcina răul și a sădi cu fermitate adevărul. Satana era pregătit să întărească răul și să îndepărteze adevărul, însă Dumnezeu, care rânduise ca Moise să se autoeduce prin disciplină severă, avea să-i fie ajutor întotdeauna la nevoie împotriva lui Satana atunci când lupta avea să fie prea grea pentru puterea omenească. (…)

Lumina naturală și cea a revelației provin din aceeași sursă, învățându-ne mari adevăruri și fiind întotdeauna în acord una cu cealaltă. Când Moise a văzut că toate lucrurile create de Dumnezeu acționează în armonie sublimă cu legile Sale, și-a dat seama cât de nechibzuit este ca oamenii să se așeze în opoziție cu Legea lui Dumnezeu. Lupta a fost cât se poate de grea, iar efortul necesar pentru a aduce mintea și inima în armonie cu adevărul și cu cerul a fost de lungă durată; însă Moise a fost în cele din urmă biruitor.

Pe măsură ce anii treceau unul după altul, iar slujitorul lui Dumnezeu se afla în aceeași situație umilă, cineva care avea mai puțină credință decât el ar fi putut crede că Dumnezeu l-a uitat și că toate capacitățile și experiența lui au fost pierdute pentru lume. În timp ce el își păștea turma prin locurile acelea singuratice, starea deplorabilă a poporului său era continuu înaintea ochilor lui. Şi-a adus aminte de felul cum a lucrat Dumnezeu pentru credincioșii din veacurile trecute și de promisiunile făcute pentru un viitor mai bun, și sufletul său s-a deschis înaintea lui Dumnezeu în favoarea fraților săi aflați în robie, iar rugăciunile sale fierbinți au răsunat printre cavernele munților și zi, și noapte. Nu obosea niciodată să-I prezinte lui Dumnezeu promisiunile făcute poporului Său și să-L roage să-i elibereze. – Signs of the Times, 19 februarie 1880

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.