[joi, 23 decembrie] Învierea noastră, a tuturor

 

 

Cu ajutorul luminii aduse de Noul Testament, excluderea lui Moise din Țara Promisă nu pare a fi o pedeapsă, la urma urmei. În locul unui Canaan pământesc și, mai târziu, a unui Ierusalim pământesc (care, de-a lungul întregii sale istorii cunoscute, a fost un loc al războiului, al cotropirilor și al suferinței), „Ierusalimul ceresc” (Evrei 12:22) este, chiar acum, căminul lui. Cu siguranță, unul mult mai bun!

 

Moise a fost primul exemplu cunoscut în Biblie în ce privește învierea. Enoh a fost luat la cer fără să vadă moartea (Geneza 5:24); la fel și Ilie (2 Împărați 2:11). Dar, potrivit raportului scris, Moise a fost primul om înviat pentru viața veșnică.

 

Nu știm cât a dormit Moise în sânul pământului, dar în ce-l privea nu mai conta acest lucru. El și-a închis ochii în moarte și fie că au fost trei ore sau trei sute de ani, pentru el a fost totuna. Și totuna este și pentru toți morții, de-a lungul istoriei. Experiența lor, cel puțin în ce privește starea în moarte, nu va fi diferită de cea a lui Moise. Închidem ochii la momentul morții și următorul lucru pe care îl cunoaștem este fie cea de-a doua venire a lui Isus, fie, din nefericire, judecata finală (vezi Apocalipsa 20:7-15).

 

6. Ce promisiune măreață se găsește în versetele următoare? De ce cuvintele lui Pavel au sens doar dacă înțelegem că cei morți dorm în Hristos până la înviere?

 

1 Corinteni 15:13-22

„13 Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. 14 Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră. 15 Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie. 16 Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. 17 Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre 18 şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. 19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 21 Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. 22 Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,…”

 

Fără speranța învierii, nu avem nicio speranță. Învierea lui Hristos este garanția învierii noastre; după „curățirea păcatelor” noastre (Evrei 1:3) pe cruce, ca Miel de jertfă, Hristos a murit și a înviat dintre cei morți și, datorită învierii Sale, avem și asigurarea învierii noastre. În virtutea a ce avea să facă Isus a fost Moise înviat și în virtutea a ce a făcut Isus vom fi noi înviați.

 

Astfel, putem vedea în Moise un exemplu al mântuirii prin credință, o credință manifestată printr-o viață de credincioșie și de încredere în Dumnezeu, chiar dacă, în final, credinciosul slujitor s-a clătinat. Și în toată cartea Deuteronomul îl putem vedea pe Moise căutând să cheme poporul lui Dumnezeu la o credincioșie asemănătoare, la un răspuns asemănător față de harul care le-a fost dat, așa cum ne-a fost dat și nouă, care ne aflăm la hotarul Țării Promise.

 

Nu este același Dumnezeu Cel care ne cheamă și pe noi la credincioșie? Ce putem face pentru a ne asigura că nu comitem aceleași greșeli despre care Moise ne-a avertizat în Deuteronomul?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO