[luni, 20 decembrie] Păcatul lui Moise (II)

 

 

2. Citește din nou Numeri 20:12,13. Ce motiv specific îi dă Domnul lui Moise pentru interdicția de a trece dincolo de Iordan? (Vezi și Deuteronomul 31:2 și 34:4.)

 

Numeri 20:12,13

„12 Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” 13 Acestea sunt apele Meriba (Ceartă), unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul, care a fost sfinţit între ei”.

 

Deuteronomul 31:2

„Astăzi”, le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani. Nu voi mai putea merge în fruntea voastră, şi Domnul mi-a zis: ‘Tu să nu treci Iordanul!”

 

Deuteronomul 34:4

„Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: ‘O voi da seminţei tale.’ Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi, dar nu vei intra în ea.”

 

Potrivit acestui text, păcatul lui Moise era mai mult decât încercarea de a-I lua locul lui Dumnezeu – ceea ce oricum era destul de grav. El a manifestat și lipsă de credință, care, pentru cineva ca Moise, era de nescuzat. La urma urmei, acesta era bărbatul care, de la rugul aprins (Exodul 3:2-16) în continuare, avusese o experiență cu Dumnezeu, spre deosebire de majoritatea celorlalți; și totuși, conform textului, Moise nu a crezut în Domnul, adică a dat dovadă de lipsă de credință în ce spusese El. Drept urmare, a dat greș în a-L sfinți înaintea copiilor lui Israel. Cu alte cuvinte, dacă Moise și-ar fi păstrat calmul și ar fi făcut ce era drept, manifestând credință și încrezându-se în Dumnezeu în mijlocul apostaziei lor, el L-ar fi slăvit pe Domnul înaintea poporului și ar fi fost iarăși un exemplu pentru ei despre ce însemnau credința și ascultarea.

 

De asemenea, observă și modul în care Moise a nesocotit ce îi spusese Domnul în mod specific să facă.

 

3. Citește Numeri 20:8. Ce îi spusese Domnul lui Moise să facă și ce a făcut Moise, în schimb? (Numeri 20:9-11)

 

 

Numeri 20:8

„Ia toiagul şi cheamă adunarea tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”

 

Numeri 20:9-11

„9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. 10 Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” 11 Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele”.

 

În versetul 9 îl vedem pe Moise luând toiagul, „cum îi poruncise Domnul”. Până aici, toate bune. Dar de la versetul 10, în loc să-i vorbească stâncii din care apa ar fi țâșnit apoi ca o manifestare a puterii uimitoare a lui Dumnezeu, Moise a lovit-o; și nu o dată, ci de două ori. Da, să lovești stânca și să iasă apă din ea era ceva miraculos, dar, cu siguranță, nu atât de miraculos precum ar fi fost să-i vorbească și să vadă întâmplându-se același lucru.

 

Sigur, la prima vedere ar putea părea că judecata lui Dumnezeu asupra lui Moise a fost una extremă: la urma urmei, după toate experiențele prin care trecuse Moise, nu avea să i se îngăduie să treacă în Țara Promisă. Căci de când se povestește această întâmplare, oamenii se tot întreabă de ce – din cauza unui singur act pripit – i-a fost refuzat tot ce așteptase de atâta timp.

 

Ce lecție crezi că ar fi trebuit să învețe copiii lui Dumnezeu din ce i s-a întâmplat lui Moise?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO