[marți, 21 decembrie] Moartea lui Moise

 

 

Sărmanul Moise! Să ajungă până aici, să treacă prin atâtea, doar ca să fie lăsat în afara împlinirii făgăduinței făcute lui Avraam cu secole înainte: „Toată țara aceasta o voi da seminței tale” (Geneza 12:7).

 

4. Ce i s-a întâmplat lui Moise și ce a zis Domnul despre el, care ne arată ce om special era?

 

Deuteronomul 34:1-12

„Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan, 2 tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la Marea de Apus, 3 partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar. 4 Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: ‘O voi da seminţei tale.’ Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi, dar nu vei intra în ea.” 5 Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului. 6 Şi Domnul l-a îngropat în vale, în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. 7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise şi puterea nu-i trecuse. 8 Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit. 9 Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. 10 În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. 11 Niciunul nu poate fi pus alături de el în ce priveşte toate semnele şi minunile pe care a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări, 12 şi în ceea ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.”

 

„În singurătatea aceasta, Moise privi înapoi la viața lui, care fusese plină de oboseli și de sacrificii de când renunțase la onorurile regești ale curții și la posibilitatea urcării pe tronul Egiptului, pentru a-și uni soarta cu cea a poporului ales al lui Dumnezeu. Își aduse aminte de anii cei lungi petrecuți în pustie, ca păstor al turmelor lui Ietro, de apariția Îngerului în rugul care ardea și de chemarea care-i fusese făcută, de a-l elibera pe Israel. Mai privi la extraordinarele minuni săvârșite de puterea lui Dumnezeu în favoarea poporului Său ales și la mila plină de îndurare arătată în decursul anilor lungi de rătăcire și de răscoală. În pofida celor făcute de Dumnezeu pentru ei, în pofida rugăciunilor și ostenelilor lui, numai doi dintre adulții din marea mulțime care părăsise Egiptul au fost găsiți destul de credincioși ca să li se îngăduie să intre în Țara Făgăduinței. Când Moise privi la rezultatele ostenelilor lui, i se păru că viața lui de osteneli și de sacrificii fusese aproape zadarnică.” – Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, pp. 471–472

 

Deuteronomul 34:4 spune ceva foarte interesant: „Aceasta este țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «O voi da seminței tale.» Ți-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea”. Domnul a folosit aproape literal limbajul prin care li se adresase în repetate rânduri patriarhilor și copiilor lor cu privire la țara pe care avea să le-o dea. Acum, El îi repeta același lucru lui Moise.

 

Domnul a mai zis și: „Ți-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi, dar nu vei intra în ea” (Deuteronomul 34:4, subliniere adăugată). Într-un anumit sens, aproape s-ar părea că Domnul îl tachina pe Moise, insistând asupra acestui lucru: Tu ai fi putut fi aici, dacă doar M-ai fi ascultat așa cum ar fi trebuit, sau ceva de genul acesta. De fapt, Domnul îi arăta lui Moise că, în ciuda a tot, chiar și în ciuda greșelii lui, Dumnezeu urma să fie credincios făgăduințelor legământului pe care îl făcuse cu părinții copiilor lui Israel și cu poporul însuși. De asemenea, după cum vom vedea, Domnul avea chiar ceva mai bun pus deoparte pentru credinciosul, dar nedesăvârșitul Său slujitor.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO