[miercuri, 28 iulie] „Căci jugul Meu este ușor”

 

 

Am observat deja că întrebuințarea termenului „jug” de către Matei, în secțiunea aceasta, face trimitere la folosirea acestui termen în iudaism și în celelalte texte din Noul Testament care se referă la o înțelegere greșită a Legii.

 

5. Termenul grecesc tradus cu „bun” în Matei 11:30 (trad. Cornilescu) mai poate însemna și „ușor, plăcut, folositor și binefăcător”. Mulți oameni din jurul nostru consideră că Legea lui Dumnezeu este aspră, greu de ținut și, uneori, irelevantă. Cum îi putem ajuta să descopere frumusețea Legii și cum le putem inspira dragoste față de Dătătorul ei?

 

Părinții își amintesc mereu de momentul în care copiii lor au făcut primii pași. Un prim pas șovăitor este urmat de un al doilea pas de probă, ezitant, apoi de un al treilea – și cam în punctul acesta este foarte probabil ca puiul de om să se împiedice și să cadă. S-ar putea să curgă câteva lacrimi și poate chiar să apară o vânătaie, dar, odată ce copilul a simțit libertatea mișcării, se va ridica și va încerca din nou. Face câțiva pași, cade, se ridică; face câțiva pași, cade, se ridică. Secvența se va repeta de multe ori înainte ca un copil să meargă sigur. Și totuși, în mijlocul poticnirilor și al căderilor, se vede o fețișoară încântată, care declară triumfătoare: Mami, tati, pot să merg!

 

A umbla cu Isus s-ar putea să nu fie ușor, dar este întotdeauna cel mai bun și mai potrivit lucru de făcut. S-ar putea să ne poticnim; s-ar putea chiar să cădem; și totuși, ne putem ridica și putem continua să mergem împreună cu El.

 

6. În Galateni 5:1, Pavel scrie: „Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.” În ce fel ne-a eliberat Isus? Care este diferența dintre jugul pe care ne cere El să-l ducem și „jugul robiei” despre care vorbește Pavel?

 

Putem fi siguri că, orice ar fi avut în minte prin expresia „jugul robiei”, Pavel nu se referea la ascultarea de Legea lui Dumnezeu, la Cele Zece Porunci. Dimpotrivă, putem avea adevărata odihnă și libertate prin ascultare, prin credință și prin înțelegerea faptului că mântuirea noastră este sigură nu pe baza Legii, ci în virtutea neprihănirii Domnului Hristos, care ne acoperă.

 

De ce o viață de supunere față de Legea lui Dumnezeu are mai multă odihnă decât o viață de neascultare?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO