7. După ce David și-a mărturisit păcatul fără să încerce să-l scuze sau să-l mușamalizeze, el și-a continuat rugăciunea. Ce I-a cerut lui Dumnezeu mai departe?

 

Psalmii 51:7-12

„7 Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. 8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura. 9 Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! 10 Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! 11 Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. 12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!”

 

Vorbind despre curățirea cu isop, David folosește terminologia cunoscută fiecărui israelit care fusese vreodată la sanctuar. Amintind despre curățirea descrisă în legea lui Moise (Leviticul 14:4), el recunoaște puterea unei jertfe – a Jertfei – care avea să vină în viitor să ridice păcatul lumii.

 

De asemenea, David merge mai departe cerând „bucurie” și „veselie”. Cu toată grozăvia păcatului său, nu este un pic îndrăzneață cererea aceasta?

 

Poate ar putea fi de ajutor să luăm aminte la această parafrazare: „Spune-mi că sunt iertat ca să pot intra iarăși în sanctuarul Tău, acolo unde pot auzi bucuria și veselia acelora care Ți se închină.”

 

8. Când au păcătuit, Adam și Eva s-au ascuns de prezența lui Dumnezeu (Geneza 3:8). De ce crezi că cererea lui David, chiar și după ce a păcătuit, este atât de diferită?

 

Psalmii 51:11,12

„11 Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. 12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!”

 

David nu vrea să piardă simțământul că trăiește în prezența lui Dumnezeu. Își dă seama că fără Duhul Sfânt este neputincios. Știe că, la fel de ușor cum a alunecat în păcat cu Bat-Șeba, poate aluneca din nou. Încrederea lui în sine este năruită.

 

David înțelege că biruințele sale din viitor nu vor veni de la el, ci doar de la Dumnezeu, pe măsură ce depinde în totalitate de El.

 

Viața creștină de biruință nu este despre noi. Este în întregime despre Isus. Noi tânjim după prezența Sa; dorim cu ardoare Duhul Său cel Sfânt; vrem bucuria mântuirii Lui. Ne recunoaștem nevoia după înnoire și după restaurare. Avem nevoie de odihna Lui – un act divin de re-creare. Odihna Creațiunii nu este departe de iertare. Versetul 10, care spune: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic” (Psalmii 51:10), folosește terminologia aferentă Creațiunii. În Vechiul Testament doar Dumnezeu poate „crea” (bara’) – și, odată ce am fost re-creați, ne putem odihni.

 

Dacă nu ai trăit încă bucuria și veselia eliberării de o conștiință vinovată, ce anume te reține? Dacă este vinovăția, ce poți învăța din această istorie?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO