[marți, 6 iulie] Neliniștea duce la răzvrătire

 

 

Relatarea biblică începe într-un mod pozitiv. În sfârșit, israeliții au ajuns la hotarele Canaanului și douăsprezece iscoade sunt trimise să cerceteze țara. Raportul lor este extraordinar.

 

5. Citește raportul iscoadelor în Numeri 13:27-33. În ce punct așteptările israeliților au fost spulberate?

 

Numeri 13:27-33

„27 Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. 28 Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. 29 Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; iebusiţii şi amoriţii locuiesc muntele şi canaaniţii şi hetiţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului.” 30 Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” 31 Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” 32 Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. 33 Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.””

 

 

În ciuda intervenției lui Caleb, glasurile celor neîncrezători și ale scepticilor predomină. Poporul Israel nu pornește să cucerească ceea ce Dumnezeu îi promisese. Cu inima neliniștită și cuprinsă de îndoială, ei aleg să murmure, în loc să mărșăluiască și să scoată strigăte de biruință.

 

Când inima ne este agitată, ne este greu să înaintăm prin credință. Totuși, neliniștea nu ne afectează doar emoțiile. Oamenii de știință spun că există o relație directă cauză–efect între liniștea sau odihna insuficientă (inclusiv lipsa somnului) și alegerile greșite, ceea ce duce la obezitate, la adicții, la mai multă neliniște și la nefericire.

 

6. Ce s-a întâmplat după aceea?

 

Numeri 14:1-10

„Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. 2 Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta? 3 Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” 4 Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt.” 5 Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă. 6 Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele 7 şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. 8 Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. 9 Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” 10 Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel”.

 

Lucrurile au mers din rău în mai rău. Rugămintea disperată a lui Caleb: „Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului” (Numeri 14:9) nu a fost luată în seamă și întreaga adunare s-a pregătit să îi omoare cu pietre pe liderii ei. Neliniștea duce la răzvrătire și răzvrătirea duce, în cele din urmă, la moarte.

 

„Iscoadele necredincioase îi învinuiau în gura mare pe Caleb și pe Iosua și cineva a strigat că trebuie să fie omorâți cu pietre. Gloata nebună a pus mâna pe pietre cu care să-i omoare pe bărbații aceștia credincioși. S-au aruncat asupra lor cu țipete de nebunie, când, deodată, pietrele le-au căzut din mâini. Au amuțit și au început să tremure de spaimă. Dumnezeu intervenise pentru a opri planurile lor ucigașe. Slava prezenței Sale, asemenea unei flăcări arzătoare, a luminat Cortul Întâlnirii. Tot poporul a văzut semnul acesta de la Domnul. Cineva mai puternic decât ei Se descoperea și nimeni n-a îndrăznit să se mai împotrivească. Iscoadele care aduseseră raportul rău se încovoiară lovite de
groază și, abia suflând, își căutară drumul spre corturile lor.” – Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 390

 

Dumnezeu a înțeles că, deși pietrele le erau destinate lui Moise, lui Caleb și lui Iosua, rebeliunea era, de fapt, îndreptată împotriva Lui.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO