[marți, 2 februarie] „Cum ai căzut din cer…”

 

Ca răspuns la căderea Babilonului (Isaia 13), prin care poporul lui Dumnezeu este eliberat (Isaia 14:1-3), în versetele 4-23 este rostit în mod figurat un reproș batjocoritor (vezi și Mica 2:4; Habacuc 2:6) împotriva împăratului Babilonului. Ironizarea este poetică, nu trebuie luată literal. Nu este un comentariu despre starea celor morți, ci un mod dramatic de a-i spune semețului împărat că va fi doborât, ca și alți monarhi mândri dinaintea lui.

 

3. Cum ar putea pasajul din Isaia 14:12-14 să i se aplice împăratului Babilonului?

 

Isaia 14:12-14

„12 Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! 13 Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; 14 mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’”

 

Împărații babilonieni nu au fost modești (Daniel 4, 5). Dar aspirația de a fi „ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14) întrece și cel mai trufaș ego. Deși pretindeau că au legături strânse cu zeii, împărații le erau supuși, lucru demonstrat vizibil în fiecare an, în a cincea zi a festivalului de Anul Nou babilonian, când împăratul trebuia să își dea jos însemnele regale înainte de a se apropia de statuia lui Marduk, pentru ca regalitatea să-i poată fi reafirmată. Ideea de a înlocui chiar și un zeu minor era văzută ca nebunească și sinucigașă.

 

Și în Ezechiel 28, aroganța sfidătoare până la cer este identificată cu conducătorul cetății. Totuși, nu este doar descrierea unui monarh pământesc, Dumnezeu arată către altcineva: mândrul potentat era în Eden, un heruvim ocrotitor pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, fiind fără prihană din ziua în care a fost creat și până când s-a găsit păcatul în el și a fost izgonit; el va fi nimicit în foc (Ezechiel 28:12-18). Termenii de aici sunt atât de figurativi, încât, dacă ar fi vorba de un om, nu ar avea sens. Însă Apocalipsa 12:7-9 vorbește despre o ființă puternică aruncată din cer împreună cu îngerii săi: „Satana, acela care înșală întreaga lume”, cel care a înșelat-o pe Eva în Eden (Geneza 3). Satana are
o imaginație plină de trufie (Ezechiel 28:2). Moartea lui va dovedi că nu este dumnezeu. Spre deosebire de Isus Hristos, Satana va pieri în mijlocul mării de foc (Apocalipsa 20:10), pentru a nu mai întina vreodată universul.

 

Compară Isaia 14:13,14 cu Matei 11:29, Ioan 13:5 și Filipeni 2:5-8. Ce ne spun aceste texte despre caracterul lui Dumnezeu și cel al lui Satana? Cum privește Domnul mândria, aroganța și dorința după supremație?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO